DINCOLO DE VIAȚA UMANĂ

PRIMUL VIS

Iris

Bucureștiul este un oraș oarecum liniștit, exceptând zgomotul făcut de mașini și cluburile de noapte. Exact așa este și viața mea, lipsită de orice lucru ieșit din comun. De multe ori simt că îmi place stilul meu de viață, însă uneori aș vrea să ies din monotonie, dar simt că nu pot.

Am doar două prietene pentru că nu am lucruri în comun cu majoritatea persoanelor apropiate de vârsta mea pe care le cunosc în afară de ele. Uneori mă consider unică. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că nu mă identific cu nimeni. Nici măcar cu Ana, una dintre cele mai bune prietene ale mele, nu am prea multe lucruri în comun, dar ne înțelegem bine. Ea mă acceptă exact așa c*m sunt. Îmi acceptă nebunia. Este printre puținele persoane care nu încearcă să mă schimbe. Dacă persoanele la care țin nu m-ar fi înțeles și nu ar fi existat internetul, cu siguranță aș fi înnebunit.

Eu și Ana ne întoarcem de la școală după o zi stresantă și obositoare.

Îmi pare rău că drumul de la școală la casa mea este pe sfârșite pentru că aș fi vrut să vorbesc mai mult cu Ana. Mai mergem cinci minute până când ajungem în fața casei mele.

Casa Anei este la câteva case distanță de casa mea, așa că în fiecare zi mergem la școală împreună.

Casa în care locuiesc are două etaje. Încep să urc scările către primul etaj unde este camera mea. Plănuiesc să mă schimb de haine, să iau prânzul și să îmi fac temele. Vreau să fac aceste trei lucruri cât mai repede posibil ca să am timp și să mai lucrez la cartea mea de pe w*****d.

Înlocuiesc cămașa de pe mine cu un tricou mulat, alb cu flori cu petale colorate în tot felul de culori și puțin decoltat și blugii negri cu unii albaștrii mulați și lungi până la glezne. Mulți oameni m-au întrebat de ce îmi place să am tricourile sau alte haine în blugi. Ba chiar am fost jignită de câteva ori de niște doamne mai în vârstă care mi-au spus că fac asta ca să atrag băieții. Nu, nu de asta. Ci pur și simplu așa este stilul meu.

După ce iau prânzul, lucrez timp de trei ore lucrez la toate materiile pe care le voi avea mâine. Acum am finalizat ultimul exercițiu la matematică, care se numără printre materiile care nu îmi plac și la care uneori exercițiile sunt o metodă de tortură pentru mine. Oare de ce e matematica atât de grea pentru mine?

Ca să mă relaxez după atâtea cifre și calcule care mi-au obosit mintea, mă apuc să continui să scriu la capitolul al treilea din cartea mea de pe w*****d. Ador să scriu. Inventez povești decât am învățat literele. Mi-am instalat w*****d acum patru ani și de atunci am început să scriu tot ce mi-a trecut prin minte. Cel mai probabil au fost oameni la început care au râs în sinea lor de mine atunci când citeau primele mele cărți de pe w*****d. Dar cu timpul am evoluat și acum îmi doresc ca în viitor să devin o scriitoare cunoscută.

Fiind obosită, îmi pun în ghiozdan cărțile și caietele de care voi avea nevoie mâine.

Ar fi cazul să mă spăl și să îmi pun pijamalele. Sunt atât de extenuată încât simt că de abia mă mai pot mișca, dar tot trebuie să merg la duș.

Iau pijamalele din dulap și merg cu ele în baia de lângă camera mea.

Mă dezbrac, pornesc dușul și las apa să curgă pe mine. Pentru mine dușul înseamnă atât să am grijă de igiena mea corporală, cât și relaxare. Atunci când mă spăl îmi trec prin minte o grămadă de gânduri și iau mai ușor decizii. Nu știu exact de ce. Pur și simplu e unul dintre mediile bune în care pot fi eu fără să îmi fie teamă că voi fi judecată sau deranjată de cineva.

Dar încep să am parte de ceva foarte ciudat. M-am întors cu spatele la ușile dușului și acum am impresia că cineva se uită la mine din spate. Sunt nebună? Cine ar putea pune ochii pe mine în propria mea casă și baie?

Mă întorc și nu văd pe nimeni, așa c*m mă și așteptam. Dar e bizar. Sunt în totalitate sigură că cineva era în spatele meu și se uita la mine.

Fac parte dintr-o familie religioasă. De când eram mică părinți mei mi-au spus că dacă mi se pare că cineva mă urmărește și nu zăresc pe nimeni în jurul meu, s-ar putea să fie îngerul meu păzitor sau demonul meu. Dacă sunt liniștită, înseamnă că e vorba de îngerul meu păzitor și dacă am o senzație de frică, atunci e vorba de demonul meu. Asta îmi ziceau ei și i-am crezut din două motive. Primul este că mereu mi-a plăcut tot ce ține de paranormal. Al doilea este că mi s-a întâmplat de multe ori să am senzația că cineva e mereu alături de mine. Am avut impresia că cineva m-a îmbrățișat în momentele grele când eram singură în camera mea și plângeam. Mă rog, oarecum singură. Niciodată nu mi s-a părut ciudat pentru că pentru mine era ca un prieten pe care nu îl puteam vedea, dar știam că e mereu alături de mine și părea că ține mult la mine. În același timp, am avut parte de puține nopți în care mi-a fost teamă de ceva ce nu puteam desluși. Adică nu îmi dădeam seama și nici până în ziua de azi nu știu c*m arăta mai exact. Nu era ceva ce puteam vedea în fața ochilor mei, ci ceva ce nu putea fi în raza mea vizuală. Sau mai de grabă cineva. Îmi era teamă pentru că aveam impresia că era o persoană care era mereu în dreapta mea și se uita la mine. Se spune că îngerul este cel care stă în stânga omului și demonul în dreapta.

Dacă aș mărturisi asta cuiva, cel mai probabil m-ar considera nebună. Oamenii atei sau cei care nu cred în paranormal nu m-ar băga în seamă. Dar pentru mine are logică pentru că sunt foarte sigură de adevăr.

Totuși mă simt puțin jenant. Asta deoarece, de multe ori mi-am pus multe întrebări legate de îngerul meu păzitor și de demonul meu. Oare îngerii și demonii au s*x sau gen? Oare ai mei sunt băieți sau fete? Se poate să fie un băiat și o fată? Ar fi cam ciudat să fie băiat cel puțin unul dintre ei pentru că eu sunt fată și asta ar însemna că am fost văzută mereu atunci când m-am schimbat de haine sau când m-am spălat.

Poate că dacă voi ignora această impresie, va dispărea. Cu gândul ăsta în mine încep să mă șterg cu prosopul.

Ies din duș și vreau să mă spăl pe dinți. Iau halatul de baie pe mine, după care scot periuța de dinți din suport. Peria mea pentru dinți este roz la fel ca multe dintre lucrurile mele pentru că e culoarea mea preferată.

Mă uit în oglindă ca să îmi frec dinții și am parte de un șoc. Scap periuța și îmi acopăr gura cu mâna dreaptă. Ochii mi se măresc din cauza uimirii și nedumeriri pentru că nu înțeleg ce se întâmplă. Ce caută el acolo? În spatele meu stă un bărbat care se uită la mine. Are un păr de culoarea aurului și niște ochi albaștrii de o nuanță exact ca cea a cerului senin. Nu îi pot vedea picioarele în oglindă, doar pieptul și abdomenul care sunt acoperite de un tricou alb atât de mulat încât îi scoate în evidență fiecare mușchi din partea de sus a corpului de parcă ar fi un strat în plus de piele.

Oare chiar văd bine sau e doar o halucinație? Și dacă văd bine, vrea să îmi facă rău? Ar trebui să încerc să ies din baie?

Aș încerca să fug din baie, dar îmi e teamă să mă întorc și să o iau la fugă pentru că el pare a fi în spatele meu în partea dreaptă.

Nu face nimic altceva decât să se uite la mine și să zâmbească. Nu pare periculos. Adică nu are nimic în mâini cu care să mă poată înjunghia sau să mă rănească în vreun alt fel.

— Nu te speria, draga mea. Eu sunt Alois, îngerul tău păzitor. Sunt cel care am fost și sunt alături de tine încă decând te-ai născut. A venit vremea să afli care este destinul tău. Îmi dau seama că ești foarte șocată și asta este normal. Mă arăt acum ca să îți spun că în această noapte ne vom întâlni deoarece va trebui să îți explic pași pe care va trebui să îi urmezi pentru a rupe o parte din vraja care a fost pusă pe tine. Nu mai pot vorbi mult timp. Îți voi spune mai multe detalii în această noapte. După ce vei face ceea ce îți voi arăta, vom putea vorbi mai mult și mă vei cunoaște mai bine.

Când termină de vorbit dispare. Chiar a fost real ce s-a întâmplat? Ce ar trebui să fac? c*m ar trebui să reacționez?

A fost că e îngerul meu păzitor. Oare chiar a zis adevărul? Adică ar fi putut fi și un demon care să fi luat forma unui înger, mai ales că nu am văzut nici aură sau aripi. Îngerii nu ar trebui să aibă aripi?

Știu că e ciudat că s-a întâmplat ceva paranormal la mine în casă și eu mă gândesc să mă culc, dar nu am idee ce altceva să fac și sunt foarte obosită. Dar chiar dacă simt c*m pleoapele își doresc să îmi acopere ochii, nu cred că voi putea să dorm liniștită în noaptea asta. Mai ales că încep din nou să cred că e ceva în spatele meu. De fapt, parcă ar fi două persoane care sunt cu ochii pe mine. Oare el chiar a zis adevărul și e gardianul meu? Și acum îi simt pe el și pe demonul meu? Nu știu și îmi e puțin frică.

În normal orice persoană care vede un străin la ea în casă, sună la poliție. Dar eu nu pot să fac asta pentru că aș fi crezută nebună dacă aș spune cuiva că a apărut un bărbat în oglinda din baia mea. Oricui i-aș povesti asta, nu m-ar crede.

Mă îmbrac în pijamalele mele roz cu un model foarte drăguț. Pantalonii sunt lungi până la glezne și roz în totalitate și bluza este cu mânecă lungă, albă și are fluturi mici și roz peste tot pe ea. Ies din baie și mă duc în camera mea unde mă întind pe pat și închid ochii.

Nu mă așteptam să adorm atât de repede și de ușor după ce am avut parte de primul eveniment neobișnuit din viața mea.

După cel mult zece minute aproximativ, cred, subconștientul meu iese din corp și nu mai sunt în dormitorul în care este corpul meu care doarme. Sunt într-o cameră care este la același etaj și pe aceeași parte cu camera mea.

Locuiesc într-o casă cu două etaje. Camera mea este prima de la primul etaj. În fața ușii camerei mele nu este vreo altă ușă sau un perete, ci scările. Baia mea este lângă dormitorul meu în partea stângă. După baie este camera în care sunt acum și după este un colț între doi pereți. Următorul perete duce în dreapta unde e camera părinților mei și lângă ea, în stânga încăperii, este baia dumnealor. Ultima ușă de la primul etaj este cea după care sunt scările care duc la al doilea etaj unde eu și părinții mei avem o bibliotecă.

Sunt într-o cameră pe care eu și părinții mei nu o folosim. Nu am înțeles niciodată de ce există în casă și nu am făcut-o utilă pentru absolut nimic. M-am gândit că poate așa au cumpărat casa.

Dar ceva legat de această încăpere m-a pus pe gânduri atunci când eram mai mică. Aveam cinci ani când într-o zi eram la parterul casei părinților mei, în fața uși de la bucătărie. Am vrut să intru în bucătărie unde erau părinții mei pentru prânz, însă am auzit ceva din gura mamei mele ce m-a făcut foarte curioasă și m-a șocat în același timp. Mama a zis: " Îngerul care ni s-a arătat în prima noapte a lui Iris în casa noastră ne-a spus că trebuie să păstrăm o cameră din casă pentru un ritual pe care va trebui să îl facă atunci când va avea șaptesprezece ani. ,, Pe vremea aceea nu am înțeles ce a vorbit și mi-am pus multe întrebări. Care înger? Se referea la camera pe care nu o foloseau și căreia nu îi găsesc vreo utilitate nici acum? c*m adică să fac un ritual? Ce fel de ritual? Ce e cu vârsta de șaptesprezece ani?

Când am intrat în bucătărie, i-am întrebat pe părinții mei despre ce au vorbit și nu au vrut să îmi explice. Se comportau de parcă era ceva despre care nu trebuia să știu. Mi-au zis că nu au vorbit despre niciun înger și că am o imaginație foarte bogată. Dar sunt foarte sigură de faptul că am înțeles extrem de bine cuvintele care au ajuns atunci la urechile mele.

În general acea cameră este goală. Dar acum sunt în ea un birou și un scaun de birou cu roți pe care nu le-am mai văzut în viața mea.

Biroul nu știu exact din ce fel de lemn este făcut, cert e că e de un maro foarte deschis , cred cea mai deschisă nuanță de maro posibilă. Pe el stă închis un leptop negru care pot să jur că nu e al meu. De fapt, clar nu îmi aparține pentru că leptopul meu e roșu. Scaunul de birou este destul de mare încât partea de sus a spătarului îmi ajunge la sâni în condițiile în care eu am 1,60 înălțime. Scaunul este băgat cu partea pentru șezut în birou.

Ce caut aici? De ce sunt aceste lucruri în acest loc? Ar trebui să ies de aici sau să folosesc obiectele pe care le văd?

Sunt curioasă să văd ce se întâmplă dacă deschid leptopul. Pe o parte îmi este puțin teamă pentru că aș putea vedea ceva rău. Asta îmi amintește de un filmuleț horror de vreo cincisprezece minute pe care l-am văzut acum doi ani în care personajul principal, o fată de cam vreo douăzeci de ani, vorbea cu un amic de al ei care i-a spus că urma să se joace cu tabla ouija. După ceva timp a primit un alt mesaj tot de la acel prieten care i-a spus că a intrat la ea în casă și care era posedat de un demon. Nu îmi mai amintesc exact toate detaliile. Tot ce mai știu este că a violat-o, după care demonul a ieșit din el și a intrat în ea. Dacă voi găsi și eu un sms înfricoșător sau ceva de genul acesta pe leptop?

Pe de altă parte mă gândesc că și dacă se va întâmpla ceva rău, sunt într-un vis, așa că nu am ce să pățesc. În cel mai rău caz mă voi speria foarte tare.

Trag scaunul și observ că partea din interior a spătarului șezutul sunt din material roșu. Spre deosebire de birou și de leptop, scaunul arată exact ca al meu. Mă așez pe el și deschid leptopul.

Tot ce văd este o imagine de fundal cu niște flori. Arată ca niște margarete, doar că în loc să aibă petale albe, au fiecare petală de câte o culoare. Sunt foarte frumoase și chiar îmi plac.

Ce ar trebui să fac? Pe ce ar trebui să apăs? Oare pot să caut ceva pe internet?

Leptopul nu are un mouse atașat de el, dar are în fața tastaturii. Fără să fac absolut nimic, nici măcar nu mi-am mișcat mâinile pe care le țin în poală, săgeata se duce pe start și după asta pe YouTube. De ce s-a întâmplat asta? Nu înțeleg.

Singurul videoclip pe care îl văd la recomandate este unul cu o imagine neagră. Mai ciudat este faptul că nici măcar nu are un titlu. Ar trebui să dau click pe el? Oare ce voi vedea dacă voi da play? Aș putea vedea ceva normal, care să nu mă afecteze din punct de vedere psihic și emoțional, dar în același timp pot fi și lucruri foarte urâte.

Îmi revine în minte un videoclip în care cineva vorbea despre un ritual inventat de un bărbat care spunea că dacă cine îl va face va merge la cea mai apropiată biserică de casa lui sau a ei la ora doisprezece noaptea, va găsi acolo un leptop. A zis că e negesar ca cine va face ritualul să ia leptopul la el sau la ea acasă și să îl deschidă. Nu mai știu exact ce trebuia făcut după. Tot ce îmi aduc aminte este că dacă cineva deschidea leptopul, îi apăreau două cuvinte. Unul dintre ele era greșit și celălalt era cel corect. Dacă persoana care făcea procesul apăsa pe videoclipul greșit, îi apăreau imagini cu copii mutilați sau alte ființe decedate. Își putea vedea chiar și toate rudele moarte. Ar putea să mi se întâmple și mie să văd corpuri mutilate sau altceva asemănător? Nu vreau așa ceva.

În momentul în care sunt pe cale să închid leptopul și să îmi doresc să mă trezesc aud aceeași, voce pe care am auzit-o atunci când eram în baie. Glasul acelui bărbat care a apărut în oglindă și m-a speriat.

— Ți-am spus că ne vom întâlni în noaptea asta. Pentru că ți-ai amintit de acea zi în care i-ai auzit pe părinții tăi vorbind în bucătărie, să știi că eu sunt îngerul pe care mama ta l-a văzut. Eu i-am zis să păstreze această încăpere pentru cee ce urmează să vezi în acel videoclip.

Ar trebui să îl ascult? Inima îmi spune să fac asta, așa că fără să îi răspund mut săgeata pe videoclip și apăs. De când am dat play, încep din nou să aud vocea lui Alois, doar că de data asta din leptop, ca și c*m el ar fi făcut videoclipul.

Cum e posibil să aud a lui voce atât în cameră, cât și în videoclip? Deși, dat fiind că e un înger, asta înseamnă că are puteri magice, deci cred că poate face orice. Dacă era un demon, asta m-ar fi speriat, dar acum nu simt că îmi e teamă de el.

Văd în fața ochilor o imagine neagră și nimic altceva.

— Într-o zi aleasă de tine va trebui să intri în această cameră cu o lumânare și să faci ceea ce îți voi arăta.

Oare ce voi vedea? Care e treaba cu această cameră? c*m adică părinții mei au ținut-o pe un ritual pe care va trebui să îl fac? Sunt destul de sigură că nu voi pune deloc în practică ceea ce îmi va spune el pentru că ar fi nebunesc să pun așa ceva în practică, orice ar fi. Dacă nu s-ar fi petrecut acel incident în baie, nici măcar nu aș fi luat în serios această fantezie a minții mele.

— Înțeleg că acum nu mă iei în serios draga mea, dar am să te fac să mă crezi deoarece ăsta este destinul tău.

Despre ce destin vorbește? Știu exact care este destinul meu pentru cã mi-am planificat destul de bine ceea ce vreau sã fac cu viața mea și nu cred cã ceea ce îmi va arãta are legãturã cu viitorul meu. De fapt, încã nu știu dacã are sau nu.

— Lumânarea cu care vei intra în această cameră va fi singura ta sursă de lumină pe parcursul acestui proces Ritualul va dura câteva ore. Îți voi spune de ce vei avea parte și ce va trebui să faci pe parcursul acestor câteva ore.

Mă așteptam să îi văd fața, exact c*m i-am văzut-o și în oglindă. Dar de fapt pe ecranul care l-a început era negru, acum a apărut o lumânare care arde.

— Mai trebuie să îți spun ceva despre lumânare și anume că din momentul în care o vei aprinde, Dumnezeu va pune o vrajă asupra ei ca ea să nu se stingă pe parcursul orelor și nici ceara din care e făcută nu se va topi. În prima oră ușa se va închide. În afară de asta, nu se va petrece niciun eveniment.

Nu îmi vine să cred ceea ce am auzit. c*m e posibil ca o lumânare să nu se topească? Mulți oameni cred că orice este posibil dacă Dumnezeu vrea, dar eu cred că asta este dovada că nu am de ce să iau în serios ceea ce se petrece. Voi aștepta să se termine și îmi voi vedea de viața mea în continuare.

— Acum nu mă crezi și știu că ți se pare prostesc și o nebunie ceea ce îți spun.

Cum de știe de asta? Parcă mi-ar citi gândurile. De fapt, cred că chiar asta face.

— Nu vei putea deschide ușa până la sfârșit. În cea de a doua oră vei auzi țipete care vor veni din afara camerei. Țipetele vor fi ale oamenilor care au ajuns în Iad.

Și de ce ar trebui să aud urletele oamenilor din Iad? Ce sens are? De fapt, cred că m-am cam grăbit puțin cu cele două întrebări pentru că mi se pare imposibil și foarte dubios să aud țipetele unor oameni care nu mai sunt pe Pământ.

— Sunt niște sufletele care atunci când erau pe Pământ s-au rătăcit și și-au dat seama că au greșit abia atunci când au ajuns printre demoni. Tu trebuie să îi salvezi. După ce vei muri, vei ajunge să conduci Raiul și vei fi atât de puternică încât demonii nu vor mai îndrăzni să pornească războaie între noi și ei. Îi vei putea readuce la viață pe îngerii care au fost uciși în războaie. Cu ajutorul tău vom putea readuce oamenii înapoi către Dumnezeu.

În mod normal, odată ce am gândit că nu îl voi lua în serios, nu ar trebui să mă preocupe asta, dar mi se pare dubios. Ce să fac? Să conduc Raiul?

În legătură cu țipetele oamenilor care sunt în Iad, de câteva ori m-am întrebat c*m torturează demonii ființele umane care ajung în lumea lor. Însă nu cred că ar fi bine să îl întreb pe el asta pentru că sigur nu voi auzi lucruri frumoase și nu vreau să îmi imaginez nimic urât sau horror.

— În cea de a treia oră vei adormi și vei visa cele mai frumoase momente din trecutul și viitorul tău.

Oare voi vedea acele clipe minunate și pe leptop, sau va fi această lumânare până la sfârșit? Îmi dau seama că răspunsul este negativ pentru că dacă mi-ar fi părut în fața ochilor s-ar fi schimbat imaginea până acum. Plus că dacă stau să mă gândesc, ar fi imposibil pentru că au fost și sunt sigură că vor fi multe clipe frumoase pentru mine si pentru persoanele dragi mie. Să le revăd pe toate din trecut și să aflu ce îmi rezervă viitorul, ar dura foarte mult timp și nu îmi permit să visez atât de mult timp. Dar c*m să visez și evenimente din viitor? Adică el vrea să spună că știe viitorul meu?

Știu că mi-am spus că nu îl voi asculta, dar mi se pare fascinant și puțin și horror ceea ce mi-a spus până acum și probabil că o să mi se pară așa și ceea ce îmi va zice de acum înainte până la sfârșit.

— În ora a patra te vei trezi și vei râde. Dar nu ca un om normal, ci vei avea o senzație de fericire artificială asemănătoare cu cea pe care unele droguri o pot da. Doar vei fi veselă fără să știi de ce.

Asta mi se pare foarte ciudat pentru că nu are niciun sens. De ce să râd fără motiv ca și c*m aș fi drogată? Nu am consumat niciodată droguri. Plus de asta, nu înțeleg de ce aș râde din nimic. Sunt câte ore vor mai fi și ce va spune despre ele.

E ciudat că pe o parte vreau să îl ignor, dar pe de altă parte mă interesează ce se întâmplă și ce spune. Însă explicația este că el a zis că este îngerul meu păzitor și simt că este o legătură între noi. Adică chiar dacă nu voi pune în practică tot ce mi-a prezentat și îmi va prezenta, tot simt că nu îmi va face nimic rău și că pot avea încredere în el. Plus că până acum nu mi-a dat absolut nicio dovadă că spune adevărul, dar poate că îmi va spune ceva despre mine ce nu știu și alți oameni. Adică un detaliu pe care îl știu doar eu, sau puțini oameni. Ori pur și simplu ceva despre mine.

— Știu că într-o noapte, acum doi ani, creierul tău a format o fantezie cu tine care erai la școală și l-ai sărutat pe Same, băiatul timid din spatele clasei de care colege tale au zis că îți place. Tu nu erai îndrăgostită de el, deci ai decis să ți acel vis doar pentru tine pentru că nu pricepeai de ce mintea ta l-a format. Plus că a fost, să zicem, prima dată când ai sărutat pe cineva pentru că nu ai mai făcut asta niciodată nici în realitate, nici cu subconștientul tău.

Bine, acum chiar îl cred pentru că e foarte adevărat ce a zis. Chiar mi s-a întâmplat asta și chiar nu am sărutat pe nimeni niciodată în viața reală.

Acum sunt sigură și de faptul că îmi citește gândurile pentru că mi-a dovedit asta.

— În ora a cincea te sfătuiesc să te întinzi pe patul din cameră, la fel c*m va trebui să faci și în ora a treia, pentru că vei adormi și de data asta vor pătrunde în minte ta toate clipele urâte din viața ta. Singurul lucru urât pe care nu îl vei vedea va fi propria moarte pentru că nu trebuie să afli asta până la momentul potrivit.

Adică el se referă la un fel de coșmar?

Am avut parte de multe întâmplări și momente triste până acum. Mulți oameni spun că dacă provii dintr-o familie bogată, nu ai de ce să te plângi și că ești mereu o persoană fericită, dar există probleme care nu se pot rezolva cu bani. Orice om are dileme și eșecuri în viață.

Eu îmi doresc să ajung la fel de bine ca părinții mei. Vreau să devin psiholog și scriitoare. După ce voi termina facultatea de psihologie, mă voi gândi dacă mai vreau sau nu să mai fac o facultate. Dar sigur este faptul că după ce voi termina liceul, vreau să îmi duc pasiunile la un alt nivel și să fac și bani cu ele. De fapt, deja am început să fac bani cu unghiile și makeupul, doar că nu pot spune că am timp mult și mereu pentru cliente.

Însă în drumul meu pentru împlinirea viselor mele am un dușman principal și anume timiditatea care mă caracterizează și care a fost un obstacol pentru mine de când mă știu. Părinți m-au crescut și m-au învățat să fiu cuminte și nu pot să spun că nu le sunt recunoscătoare pentru asta. Dar pot spune că am învățat să nu deranjez pe nimeni și am avut asta în minte atât de mult încât am devenit prea timidă pentru societatea în care trăiesc. Să nu mai spun de faptul că ai mei părinți m-au și răsfățat și până la vârsta de paisprezece nu am văzut cât de dură poate fi de fapt viața. De abia atunci mi-am dat seama că am fost foarte naivă și că făceam ceva foarte greșit fiindcă îmi puneam foarte repede încrederea în orice om pe care îl cunoșteam. Pot să spun că și acum mai fac asta, dar nu la fel de repede și la fel de ușor ca atunci.

Însă timiditatea a rămas. Când trebuie să vorbesc în fața unui public îmi e teamă că voi spune ceva greșit și această frică mă face să mă blochez. Am încercat să îmi înving defectul, dar nu am reușit. Și ăsta este doar unul dintre defectele mele.

Câte ore mai sunt? îndrăznesc să îl întreb și în același timp să îi spun și eu ceva în acest vis

— Una. Ora a șasea în care mă vei putea vedea atât pe mine, cât și pe demonul tău.

Demonul meu? De multe ori m-am întrebat dacă cei cu aripi negre arată c*m îi descriu oamenii sau sunt diferiți față de c*m ni imaginăm noi.

Noi oamenii ne imaginăm demonii așa c*m sunt descriși în povești.

Observ că videoclipul s-a terminat. Acum ar trebui să închid leptopul și să mă ridic de pe scaun? Chiar asta fac pentru că cel mai probabil am ajuns la final.

— Din păcate nu mai putem vorbi pentru că este timpul să te trezești. Ne vom mai întâlni mâine seară. Voi apărea în visele tale în fiecare noapte până vei face ritualul, spune replica ce mă face să îmi dau seama că am ghicit.

După ce termină de vorbit mă trezesc în patul din camera mea. A fost foarte ciudat.