26 iunie 363 d.Hr.
300 Words
26 iunie 363 d.Hr.Lupta dintre armata romană și persiană este în plină desfășurare. Dintr-o dată, timpul pare să stea pe loc: o suliță vine înfiptă în abdomenul lui Iulian.
«Fugiți, împăratul a fost lovit!»
Tânărul conducător se clătina în șaua calului său, apoi cade. Întins pe pământ, încearcă să-și scoată lama, rănindu-și degetele:
«Leonzio, scoate sulița asta»
«Nu pot, domnul meu. Ați muri.»
«Sunt deja mort» sângele iese din el abundant. «Cer doar să-mi sfârșesc zilele ca un războinic: ajută-mă să mă urc din nou pe cal». Garda sa de corp de încredere pentru prima dată nu se supune: «Aduceți-l pe Oribasio aici, imediat!»
Iulian înțelege că este ziua marcată de soartă: «Nu am vrut să ascult haruspicii, dar știam că acea stea căzătoare mi-a anunțat sfârșitul.»
Oribasio, medicul personal, încerca în zadar să tamponeze sângerarea.
Prințul se uită cu bunătate la el: «Nu-ți face griji. Zeii mă așteaptă... Sunt pregătit.»
Prietenul său doctorul îl apucă de sub brațe: «Leonzio, ajută-mă să-l aduc înapoi în tabără.»
«Nu!» Iulian îi oprește. «Vă cer o ultimă favoare: duceți-mă pe malul Tigrului.»
Între timp, sosește Maximus, ghidul spiritual al împăratului filosof: «Alexandru cel mare este cel care îl inspiră. Vrea să se arunce în râu și să lase cadavrul să plutească pe valuri. Când trupul său va dispărea pentru totdeauna, vom spune că s-a ridicat la Olympus pe un car de foc. Noi păgânii vom putea astfel celebra un nou zeu: Iulian!»
Dar o sută de soldați blocau accesul la râu: «Opriți-vă! Noi, creștinii, nu vom permite acest lucru. Nimeni să nu îndrăznească, nici acum nici vreodată, să facă corpul Apostalului să dispară. Vom împiedica pe oricine să inventeze că s-a înălțat la cer.»
Iulian se uită la pământul îmbibat în sângele său, apoi își îndreaptă ochii spre cer: «Helios, iată-mă!»
I
- Writer
