Miercuri, 28 iulie
„Bună, Francesco,
Scuză-mă că am fost puțin cam repezită alaltăieri: nu puteam vorbi deschis.”
Așa începe scrisoarea pe care o găsesc la deschiderea e-mailui când ajung în filială.
“Așa c*m ți-am spus, nu pot sâmbătă, dar dacă amâni pe duminică, sunt liberă toată ziua și mi-ar plăcea să te revăd. Aș putea veni dimineața la Istanbul și m-aș întoarce seara înapoi la Ankara. Ce zici?”
De îndată ce coada de clienți se termină, răspund la e-mailul Chiarei, spunându-i că sunt de acord pentru duminică.
Apoi, într-un moment de liniște, imaginându-mi întoarcerea în Turcia, mă gândesc din nou la zilele petrecute acolo: mă năpustesc imaginile cu sicriul din dubă, casa de pe râul a lui Fatih, biroul vamal unde mă „sechestraseră” și din nou sicriul profesorului din avion, când
