Capitolul 6 - Roz Negru în Sânge Latin
487 Words
Era un alt început. Nu unul de vis, ci unul muncit, tras din greu, pe terenuri unde mingea se lovea de tălpi ca o piatră grea. Serie B nu era Serie A, dar avea altceva – duritate, presiune, lupte de orgolii. Și Paulo Dybala trebuia să se regăsească.
După un sezon de adaptare în care debutase timid și fusese mai mult în umbră, acum se cerea mai mult. Palermo retrogradase, iar orașul, echipa, suporterii... toți voiau să se întoarcă acolo sus. Iar Paulo nu mai era un copil, ci un tânăr cu responsabilități.
Genaro Gattuso fusese numit antrenor. Un om calm, dar direct. L-a privit pe Paulo în ochi în primele zile de pregătire și i-a spus simplu:
— Tu ai calitate, dar nu e de ajuns. Aici trebuie să arăți că poți duce meci de meci în spate. Că nu ești doar o promisiune.
Dybala a încuviințat. Știa că are de muncit. Știa că dacă rămâne doar „La Joya”, sclipirea aceea frumoasă, nu va urca niciodată acolo unde visase cu ochii pe cer.
Zilele de vară în Sicilia erau dogoritoare. Antrenamentele erau intense, iar Paulo rămânea uneori singur pe teren după sesiuni. Lucra finalizarea, pasele rapide, schimbările de direcție.
— Paulo, du-te și te odihnește, îi spunea un coleg.
— Nu acum. Încă cinci serii, răspundea el, ștergându-și fruntea cu tricoul.
În vestiar, atmosfera era diferită. Nu mai erau doar vedete. Erau bărbați care voiau promovarea, care nu se temeau să intre tare, să se certe, să urle. Dybala a învățat și din asta.
Primul meci din sezon a fost tensionat. În deplasare, pe un teren dificil. Gattuso l-a introdus pe Dybala din primul minut. A fost o decizie curajoasă, dar Paulo a știut să nu dezamăgească. Nu a marcat, dar a fost implicat în toate fazele de atac, a luptat, a căzut, s-a ridicat.
— Bun, băiete. Asta aștept de la tine!, i-a spus antrenorul la final.
Timpul trecea, iar meci după meci, Paulo devenea esențial. Făcea combinații rapide, scotea adversari din joc, se mișca între linii. Golurile au început să vină greu, dar frumos. Primul său gol din acel sezon a venit după câteva etape – o reluare simplă, dar elegantă, după o centrare de pe stânga. Nu a sărbătorit exagerat. A zâmbit doar și a ridicat privirea spre cer.
— Asta e pentru tine, tata, a spus în gând.
Palermo creștea. Iar Paulo, alături de colegi ca Franco Vazquez sau Abel Hernández, forma un trio ofensiv letal. Publicul l-a îndrăgit. Îi strigau numele, îl aplaudau, iar el răspundea cu pase, goluri și o modestie rară.
Rozul și negrul au devenit culorile care i-au pătruns în sânge. Era în sfârșit parte din ceva. Nu doar un copil din Laguna Larga, ci o piesă într-o echipă care voia titlul.
Iar undeva în el, un foc mic începea să ardă din nou – focul speranței, focul gloriei. Palermo putea fi începutul... unei renașteri.
- Writer
