Capitolul 3 - Durerea numita Adolfo III
396 Words
Dimineața după debut. Între rândurile ziarelor și umbrele trecutului, Paulo învață ce înseamnă să fii pe drum.
Dimineața îl găsi treaz.
Nici n-ar fi putut dormi prea mult. Era acel gen de oboseală care nu vine din picioare, ci din suflet.
Se ridică din patul din cantonamentul tinerilor și trase perdeaua. Lumina caldă a Cordobei inunda camera.
Pe telefon, 8 mesaje de la colegi și 2 de la mama.
Unul singur de la unchiul lui, cu o simplă propoziție:
> „L-ai fi făcut mândru.”
Paulino zâmbi ușor. Nici măcar nu era nevoie să-i spună cine. Știa.
La cantină, băieții vorbeau despre meciul cu Huracán. Despre greșelile apărării, despre ocaziile ratate, despre antrenor.
Dar când Paulo intră, se făcu brusc o liniște ușoară. Nu din răutate. Ci dintr-o admirație tăcută.
— „Ai jucat simplu și curat, frate. Ai minte. Să rămâi așa.” – îi spuse portarul, un băiat mai mare cu doi ani.
Dybala mulțumi din cap și își luă micul dejun fără prea multe cuvinte.
Nu avea chef de glume sau râsete. În el, încă se derulau secvențe din meci. Prima atingere, respirația în exces, palma pe umăr a antrenorului.
După masă, intră pe telefon să citească presa.
📰 „Un tânăr discret cu numele de Dybala a intrat în minutul 68. Mișcări elegante, bună viziune, control decent. Promite.”
📰 „Nu a marcat, dar are în el ceva calm și calculat. Să-l urmărim.”
Nu erau titluri mari. Nici aplauze exagerate. Dar pentru Paulo, însemnau totul. Era confirmarea că a început ceva.
Un drum.
O luptă.
În aceeași după-amiază, i-a scris mamei:
> „Am jucat, mamă. Am intrat în minutul 68. A fost bine.”
Ea a răspuns cu o fotografie. El, mic, pe genunchii lui Adolfo, cu un balon mai mare decât capul său în mâini.
A izbucnit în plâns. Fără să vrea. Fără să poată opri.
Nu pentru că îi era dor.
Ci pentru că în acea fotografie era visul lui. Și începutul lui.
Seara, s-a plimbat singur pe marginea terenului de antrenament.
Gazonul era ud. Luminile stinse. Doar o stea strălucea puternic în colțul cerului.
> „Tu ești acolo, nu?”
„Vezi ce am început?”
Nu ceruse niciodată semne de la cer.
Dar în seara aia, a simțit că nu e singur.
Paulo Dybala începuse drumul.
Iar pașii lui, deși tăcuți, lăsau urme.
- Writer
