Paulo Dybala-Lacrimi, Glorie si Tatuajele Tăcerii

Capitolul 7 - Explozia Siciliană IV

Septembrie era o lună agitată în Sicilia. Vremea rămânea caldă, dar în vestiarul Palermoului tensiunea creștea cu fiecare meci încheiat la limită. Paulo Dybala, în ciuda unui start bun de sezon, simțea greutatea responsabilității pe umeri. Nu mai era băiatul timid din Serie B. Acum, toți îl priveau ca pe noul star. Și totuși, mingea nu intra mereu în plasă.

Etapa a doua i-a adus în față pe cei de la Verona, în deplasare. Palermo a pierdut cu 2-1. Paulo n-a reușit mare lucru. S-a zbătut, a fost activ, dar apărarea adversă l-a blocat. La finalul meciului, în vestiar, s-a trântit pe bancă și și-a aruncat ghetele:

— „Nu-mi iese nimic când mă închid așa... Trebuie să găsesc o soluție...”

— „Ai fost bun, Paulo,” i-a spus Barreto, căpitanul. „Dar uneori ai nevoie de răbdare. Golurile vin. Trebuie să știi doar când.”

În etapa a treia, Palermo a primit vizita lui Inter pe Renzo Barbera. Meci greu, echipă mare. A fost un duel intens, iar Paulo a fost activ, implicat, dar nu decisiv. Scorul s-a terminat 1-1, iar antrenorul Iachini a fost mulțumit de atitudinea echipei:

— „Asta e direcția corectă,” le-a spus în vestiar. „Suntem o echipă nouă în Serie A, dar nu suntem inferiori nimănui!”

Etapa a patra a fost una specială. Palermo mergea la Napoli, pe Stadio Diego Armando Maradona. Un stadion legendar, o echipă în formă. Paulo n-a reușit gol dar a dat un assist la golul 3, marcat de Andrea Belotti, Dybala a alergat, a tras de el, s-a zbătut, a fost acolo. Meciul s-a terminat cu un spectaculos 3-3, iar Paulo a fost ales pentru un interviu post-meci de Sky Italia.

— „Paulo, ce înseamnă acest rezultat pentru voi?”

— „Înseamnă că suntem mai puternici decât crede lumea. Nimeni nu ne dădea șanse, dar am jucat ca o echipă mare. Mă bucur pentru băieți, pentru tot orașul.”

— „Ai simțit presiune?”

— „Presiunea e mereu acolo. Dar îmi place. Mă face să vreau să fiu mai bun.”

Zâmbetul lui sincer a fost apreciat în toată presa sportivă a doua zi. „Tânărul Dybala pare să fi învățat ce înseamnă lupta adevărată în Serie A,” scria Gazzetta dello Sport.

Dar entuziasmul a fost spulberat rapid în etapa a cincea. Palermo a fost spulberată cu 4-0 de Lazio chiar acasă, pe Renzo Barbera. A fost umilință. Tribuna fluiera, iar Paulo, deși a încercat să tragă echipa după el, a fost depășit de ritmul meciului. După ultimul fluier, a plecat direct la vestiar, fără să salute publicul.

Iachini a intrat nervos în vestiar:

— „Azi nu am fost Palermo. Niciunul dintre voi n-a fost prezent în joc. Știu că sunteți tineri, dar nu putem lăsa capul jos atât de repede.”

După ce toți au ieșit din dușuri, Paulo a rămas singur. Se uita în oglindă, cu un prosop pe umeri, părul ud și privirea fixă.

— „Tata, dacă ai fi aici… poate m-ai liniști. Sau poate mi-ai zice să trag mai tare. Nici nu știu…”

Telefonul a vibrat. Mesaj de la mama: „Ține capul sus, fiule. Nimeni nu a reușit totul dintr-o dată. Te iubim.”

A zâmbit. A închis telefonul, s-a ridicat și a ieșit din vestiar cu pași mai siguri.

Palermo avea doar 3 puncte după 5 etape. Dar Dybala învăța că nu poți deveni legendă fără să cazi și să te ridici. Și mai ales, fără să simți focul în piept, chiar și când stadionul e gol.