Capitolul 3 - Durerea numita Adolfo V
391 Words
Ziua aceea avea să i se întipărească în memorie. Nu pentru ce a făcut, ci pentru ce a simțit.
Era marți, iar echipa avea liber. Dar Paulo nu putea sta departe de gazon. Se trezi devreme, își puse ghetele în rucsac și plecă spre stadion. Pe drum, în căști, asculta o melodie veche pe care i-o punea tatăl lui în copilărie. Nu conta ritmul. Doar amintirea.
Ajuns acolo, tribunele erau goale. A intrat cu acordul portarului de serviciu și s-a așezat pe banca de rezerve. Nu ca jucător. Ci ca fiu. Cu capul plecat și cu inima plină, deschise rucsacul și scoase o scrisoare. Era șifonată, pătată de timp. Dar o păstra mereu.
> „Dragul meu Paulo, dacă vreodată nu voi mai putea să vin la meciurile tale, să știi că sunt acolo. Când alergi, eu sunt vântul. Când șutezi, sunt forța din piciorul tău. Iar când plângi, sunt palma care-ți atinge umărul.”
Citi în șoaptă acele rânduri. Apoi închise ochii. Nu voia să plângă. Dar simțea. Și asta era tot ce conta.
— „Ai timp pentru un meci?”, se auzi o voce.
Era Gonzalo, unul dintre preparatorii fizici. Avea o minge în brațe și un zâmbet sincer.
— „Dacă n-ai chef de vorbă, jucăm în tăcere.”
Au început să paseze. Paulo, cu ghetele. Gonzalo, în pantofi. La fiecare atingere, băiatul își reamintea de curtea casei din Laguna Larga. De tatăl care stătea în poartă cu ochelarii pe nas și-l striga „campion”.
— „Ai crescut, Paulino”, spuse Gonzalo după câteva minute. „Dar durerea... nu se topește, nu? Doar se învață.”
— „Așa e. Nu vreau să treacă. E parte din mine.”
— „Atunci folosește-o. Las-o să fie combustibil.”
La plecare, Paulo trecu pe lângă ușa vestiarului. Era deschisă. Înăuntru, pe tabla tacticii, era scris cu marker roșu: „Dybala – opțiune titular etapa viitoare”.
Se opri. Privirea i s-a blocat acolo.
Nu mai era doar o promisiune. Era o șansă.
Seara, singur în cameră, și-a curățat ghetele, apoi a scris într-un caiet vechi:
> „Tata, pregătește-te. Mă apropii. Și când voi ajunge acolo sus, primul nume pe care-l voi striga va fi al tău.”
A închis lumina. Nu a adormit. Dar pentru prima oară, a zâmbit în întuneric.
- Writer
