Paulo Dybala-Lacrimi, Glorie si Tatuajele Tăcerii

Capitolul 4 - Instituto Sezonul de Aur VI

15 noiembrie 2011. Paulo Dybala împlinea 18 ani. Unii băieți, la vârsta asta, primeau un ceas, un parfum sau o promisiune că vor fi liberi să decidă ce-și doresc de la viață. El nu ceruse nimic. Doar mingea și încă un meci.

În acea zi, Instituto câștigase în deplasare cu 2-0, iar Paulo fusese din nou printre cei mai buni. Nu marcă, dar pasă decisivă de gol i-a venit firesc, ca și c*m ar fi fost scrisă în ADN-ul lui. A lăsat mingea să curgă, i-a făcut semn colegului să plece pe culoar, și l-a servit cu o pasă de nota 10.

După meci, nu a ieșit în oraș. S-a întors în camera lui, s-a trântit pe pat și a aprins televizorul. Reportajele vorbeau tot mai des despre „minunea de 18 ani care uimește Argentina.”

În lunile următoare, Paulo a început să devină mai rece. Nu pentru că își pierduse zâmbetul, ci pentru că înțelegea tot mai mult greutatea pașilor pe care îi făcea. Pe teren era la fel de exploziv, dar în afara lui devenise rezervat. Refuza interviuri, evita camerele de filmat și se concentra exclusiv pe joc.

Pe 4 decembrie, în meciul cu Patronato, a reușit o dublă spectaculoasă. Primul gol – un șut din interiorul careului, direct în vinclu. Al doilea – o lovitură de cap la colțul scurt, semn că începea să fie complet.

— „Frate, ce-ai mâncat azi?”, l-a întrebat colegul Videla râzând în vestiar.

— „Tăcere.”, a răspuns Paulo.

La sfârșitul lunii februarie 2012, Instituto era pe primul loc în clasamentul ligii secunde, luptându-se cu River Plate și Rosario pentru promovare. Presiunea era imensă, dar Paulo nu claca. Juca meci după meci, marcând în momente cheie, salvând puncte, făcând diferența.

Primăvara a venit cu meciuri decisive. Pe 28 aprilie, contra celor de la Defensa y Justicia, Paulo a marcat golul victoriei în minutul 88. A alergat spre colțul terenului și a privit cerul, fără să spună nimic. Unul dintre fanii din tribune a prins momentul într-o poză care avea să se răspândească în Córdoba – Dybala în genunchi, cu pumnii în aer și ochii închiși.

Ultimele etape au fost tensionate. Instituto a pierdut teren în fața celor de la River și nu a mai reușit promovarea directă. Într-un meci crucial cu Boca Unidos, Paulo s-a accidentat ușor, dar a jucat cu dinții strânși. Nu era timp pentru pauză. Echipa avea nevoie de el.

Pe 10 iunie 2012, sezonul se încheia. Instituto termina pe locul trei. Dezamăgire pentru club. Însă pentru Dybala, totul abia începea.

Statistici finale:

• 38 de meciuri

• 17 goluri

• 6 assisturi

• Zeci de articole în presa argentiniană

• Interes oficial de la mai multe cluburi din Europa

Într-o seară de iunie, după ultimul meci, Paulo stătea pe stadionul gol. Își scosese ghetele și călca iarba cu picioarele goale. Telefonul îi vibra. Avea un mesaj de la agentul lui:

— „Palermo întreabă de tine.”

A zâmbit.

— „Tată… s-ar putea să plec din nou.”