Capitolul 2 - Instituto - Prima iubire de gazon
261 Words
După înmormântarea tatălui său, Paulino s-a închis în tăcere. Nu mai zâmbea, nu mai râdea. Doar alerga.
Alerga pe ulițele prăfuite din Laguna Larga, cu ghetele strânse în mână, în fiecare dimineață. Își imagina că fuge de tot ce îl durea. Fugea de pierdere. Fugea de tăcere. Dar în realitate… alerga spre ceva.
Spre Córdoba.
Spre Instituto Atlético Central Córdoba, primul club care i-a deschis porțile adevăratei lumi a fotbalului.
— Paulino, n-o să fie ușor, băiete — i-a spus antrenorul la primul antrenament. — Aici, fotbalul nu e vis. E meserie. Și se plătește cu muncă.
A încuviințat din cap, dar în ochi nu avea frică. Avea dor.
Vestiarul mirosea a transpirație, a loțiune de mentă și a praf de var. Era diferit de tot ce cunoscuse. Nu mai erau porți din sticle de plastic sau mingi dezumflate. Aici, terenul era marcat cu rigurozitate, iar privirile coechipierilor tăiau ca niște cuțite.
— Cine e ăsta?
— A zis că e din Laguna Larga...
— E slab, parcă bate vântul prin el!
Paulino i-a ignorat. Știa că nu-i trebuie mușchi. Îi trebuie inimă. A intrat pe teren și a dat tot. Nu vorbea mult. Dar când atingeai mingea, se schimba ceva în aer.
În acea seară, pe bancă, lângă geanta sport, a găsit o hârtie împăturită. Pe ea scria:
> „Ai tăcut azi. Dar toți te-au auzit.”
Nimeni nu i-a recunoscut vreodată scrisul. Dar Paulino a zâmbit pentru prima dată după mult timp. Era la începutul unui drum pe care avea să și-l câștige cu glezna și cu sufletul.
- Writer
