MOTIVE PENTRU CARE AM ALES SĂ SCRIU ACEASTĂ CARTE
Primul și cel mai important motiv este că sunt multe cazuri de copii bolnavi, de animale care au probleme de sănătate, de persoane care au diferite probleme. Am scris că vreau să fac lumea asta un loc mai bun, așa că vreau să scriu o carte în care voi prezenta diferite probleme din țara noastră și probabil că nu doar din România, diferite cazuri sociale, despre asociații și așa mai departe.
Al doilea motiv este că nu am bani să ajut toți oamenii care au probleme. Însă de fiecare dată când dau de un caz în care o ființă are nevoie de un anumit lucru, mă gândesc la faptul că o distribuire nu mă costă nimic. Fiindcă îmi vine în minte faptul că pot ajuta o persoană și nu mă lasă inima să o ignor. Am speranța mereu că poate acea postare ajunge la o persoană sau mai multe persoane care va, ori vor putea ajuta. Adică, de ce să nu salvez viața cuiva, dacă pot să fac asta gratis?
Așa că am decis că această carte ar putea fi un mod de a face mai cunoscute niște probleme care ar trebui rezolvate.
Plus că, dacă o să fac vreodată bani de pe urma acestei cărți, am de gând să îi folosesc pentru diferite cazuri sociale. Sigur că am și eu viață socială și că nu o să mă pot ocupa în fiecare zi de ea, dar atât cât o să pot mă bucur de existența tehnologiei care îmi dă ocazia să fac lucruri bune.
Al treilea motiv este că știu c*m e să îți fie greu. Eu am fost abandonată de persoana care ar fi trebuit să îmi fie mamă, am trecut prin multe din cauza ei și a altor oameni, am primit mult bullyng și mulți oameni pe care îi credeam prieteni, m-au lăsat la greu. Nu mă consider o persoană perfectă. Adică am făcut și eu greșeli la viața mea.
Ideea e că există persoane care au nevoie să știe că sunt oameni buni pe planeta asta.
Pe lângă faptul că au nevoie de bani și de alte necesități, o boală te consumă și psihic, nu doar fizic. E dureros să te simți abandonat la greu. Ca să vă dau un exemplu, eu îmi aduc aminte când era să leșin pe un pat dintr-un cabinet. Atunci tocmai mă certasem cu fosta mea cea mai bună prietenă. Recunosc faptul că și eu am comis anumite greșeli în ceea ce o privește pe ea și a făcut și ea greșeli. Am avut depresie și alte probleme de sănătate și am trecut peste ele fără persoana care ar fi trebuit să îmi ofere iubire.
Plus că există copii răi și oameni la fel. Chiar dacă poate pare ceva greu de crezut că un om poate fi dur cu o persoană care are o boală, dar este posibil.
Al treilea motiv este că poate oamenii nu știu cât de mult pot ajuta.
Poate că vrei să donezi cinci lei, dar ți se pare că e puțin. Gândește-te dacă o sută de oameni ar dona cinci lei.
Mulți oameni donează haine nespălate și obiecte deteriorate. Imaginează-ți c*m ar fi să primești o haină ruptă sau cu miros neplăcut. Al patrulea motiv este că sănătatea este foarte importantă.
Am scris mai sus despre oameni bolnavi. Sunt oameni care au nevoie de bani pentru medicamente. Dar pe lângă faptul că acei oameni trebuie ajutați, e necesar să prevenim bolile.
Bolile pot fi prevenite prin anumite moduri, c*m ar fi:
- igienă;
- să ne îmbrăcăm bine;
- să păstrăm un număr anumit de ore de somn;
- să avem tensiunea arterială în limite normale;
- să avem glicemia în limite normale;
- să ne facem niște analize medicale în mod regulat;
- să mergem la dentist de câte ori este nevoie;
- să știm să identificăm simptomele unei boli;
- pe lângă bolile fizice, trebuie să prevenim și bolile mintale și tulburările mentale. De asta ar trebui să vorbim despre bunătatea pe care toți ar trebui să o arătăm, despre mersul la psiholog și la psihiatru.
Al cincilea motiv este că nu se investește suficient de mult în educație.
În primul rând, sistemul de învățământ din România are multe probleme. Sunt conștientă că nu o să le rezolv repede și singură pe toate. Oricum, nici nu o voi face singură. Însă sper că o să pot face măcar o mică schimbare.
În al doilea rând, în România nu se citește suficient. E foarte bine să citești. Sunt cărți în tot felul de domenii care te pot învăța tot felul de informații. Cărțile îți pot aduce tot felul de beneficii. O să scriu un capitol despre beneficiile cititului.
Vreau să fac o carte în care să fac recenzii la cărți.
Am o ofertă pentru o carte scrisă de mine. La fiecare carte cumpărată, cititorul primește o altă carte gratis. Cartea gratis nu este nouă, ci este din biblioteca mea. Dar o carte este foarte bună, indiferent dacă este nouă sau nu. Plus că am făcut o promisiune față de cititorii mei. Am promis că voi vinde exemplare exemplare din cartea mea și la sfârșitul verii, din banii din drepturile mele de autor, voi cumpăra cărți pe care le voi dona către căsuțe de lectură, biblioteci și alte instituții.
Al șaselea motiv este că mulți oameni nu sunt apropiați de Dumnezeu.
Acum nu oblig pe nimeni să creadă în Dumnezeu și nici în religie. Însă de curând eu am început să mă apropii de Dumnezeu după ce am ascultat mărturia unei fete de pe internet. Asta mi-a prins foarte bine și m-a făcut să mă gândesc la cât de liniștită a început să fie viața mea de când nu mai am gânduri negative, mă gândesc la Dumnezeu, îmi fac niște cruci în momentele în care nu mă simt bine. Bine, acum nu îți închipui că eu am scăpat de gândurile negative doar prin cruci. Adică doar pentru că mi-am făcut niște cruci, gata, am trecut peste gândurile negative. Nu. Încă mă lupt. Doar că am început să îmi revin.
Nu sunt habotnică. Doar mi se pare că elevii învață religia în mod efectiv prost. Asta pentru că se punea prea mult accent pe pilde, parabole, rugăciuni, biserică și ce scrie în biblie și mai puțin pe iubirea dintre oameni. Poți învăța anumite lucruri din parabole. Pildele sunt, de fapt, lecții pe care le poți învăța dintr-o poveste. Nu este nimic rău în a te ruga, nu este nimic rău nici în a te spovedii, a te împărtășii sau a ține post și alte nici în alte taine care au loc în biserici. Însă mi se pare că, mai ales în liceu, dar și în generală, ar fi mai bine să învețe copii mai mult despre ce înseamnă iubirea față de aproape, despre c*m să fim buni unii cu alții. Învață copii și despre asta, dar nu suficient. O să scriu mai multe despre asta într-un alt capitol.
Al optulea motiv este că sunt oameni care nu știu suficient de multe lucruri despre abuzuri.
Există oameni care nu știu că nu e în regulă să accepte un abuz. Mă dau exemplu pe mine. Eu am avut două relații de prietenie. În prima am acceptat multe lucruri despre care, m-ai târziu, mi-am dat seama că nu sunt în regulă. În a doua, deși nu am fost lovită niciodată, adică nu o acuz de violență sau ceva, și ea a făcut lucruri bune pentru mine, dacă eu aș fi supărat-o cumva pe ea, aș fi acceptat să mă bată, indiferent despre ce era vorba. Adică pentru a nu pierde prietenia cu ea, eram dispusă să accept orice și să dau mereu vina pe mine. Nu dau vina pe ea, fiindcă, din nou, nu m-a bătut niciodată.
Sunt oameni care acuză victimele, în loc să acuze doar agresorii. Sunt conștientă de faptul că nu poți schimba mentalitatea unui om fără ca el să vrea. Dar poate că măcar voi reuși să schimb niște mentalități.
În momentul în care m-am gândit să scriu această carte, aveam maxim trei motive. Însă în timp ce am scris, mi-au venit în minte mai multe motive.
M-am mai gândit la încă un motiv astăzi, însă nu o să îl scriu în acest capitol pentru că sunt mai multe motive. De fapt, așa am crezut la început. Ideea e că eu scriu capitolele pe hârtie înainte să le public aici, pentru a le pune cap la cap. Am crezut că sunt destul de multe cuvinte, însă mi-am dat seama că, de fapt sunt puțin în comparație cu limita. Doar că am uitat motivul.