Cronologia Ascunsă a Regatelor Unite

Marea Sală a Tronului a Palatului Aurelia strălucea sub lumina a mii de lumânări. Orchestra regală cânta o melodie maiestuoasă și solemnă, dar pentru prințesa Elena, această sărbătoare grandioasă semăna doar cu înmormântarea libertății ei.  Elena stătea în fața oglinzii uriașe de cristal, aranjându-și rochia din mătase de culoarea lavandei, brodată meticulos cu fire de aur pur. Rochia era incontestabil superbă, căzând în spatele ei ca trena unui păun regal și armonizându-se perfect cu șuvițele ei blonde și moi care îi cădeau elegant pe umeri. Ochii ei albaștri, care aminteau de un lac limpede într-o zi de iarnă, reflectau o calmă seninătate. Cu toate acestea, sub acea suprafață liniștită, se declanșase o furtună de gânduri anxioase.   "Sunteți gata, Alteța Voastră?", întrebă camerista ei personală, Alicia, cu un ton tremurător în timp ce plasa cu grijă delicata tiară de diamante pe capul Elenei.   Elena făcu un* respirație adâncă și regulată, strângându-și mâinile în pumni mici pentru a-și calma bătăile rapide ale inimii. "Da, Alicia. Să punem capăt acestei farse."   Astăzi nu era o zi oarecare. Marca proclamarea celei mai mari alianțe politice din istoria continentului: ziua în care prințesa de Aurelia urma să se căsătorească cu prințul moștenitor al regatului vecin, prințul Leonard. Era un aranjament pur politic, conceput cu sânge rece pentru a pune capăt unui război brutal care devastase ambele regate timp de un deceniu întreg. Oameni nevinovați plătiseră prețul cu viața lor, iar acum era rândul Elenei să plătească pentru pace cu prețul libertății ei.   Când ușile uriașe din lemn ale sălii de bal se deschiseră larg, privirile a sute de nobili și membri ai familiilor regale se fixară asupra ei. Elena păși înainte cu o grație absolută și pași măsurați, menținând pe buze un zâmbet diplomatic bine exersat. La celălalt capăt al sălii, chiar lângă platforma de onoare, stătea el: prințul Leonard.   Purta uniforma sa militară imperială de culoare albastru închis, împodobită cu o armură de argint lustruită și medalii care mărturiseau ferocitatea lui pe câmpul de luptă. Părul său blond și scurt era impecabil aranjat, iar ochii săi verzi ca smaraldul, vigilenți ca ai unui șoim, îi urmăreau apropierea cu o imobilitate absolută. Nu era nicio căldură în privirea lui, doar o profundă prudență și o răceală glaciară care rivaliza cu gerul iernii. Pentru Leonard, Elena era pur și simplu fiica fostului său dușman, o tranzacție comercială necesară pentru a asigura siguranța poporului său.   Stăteau umăr la umăr în fața regilor care guvernau. Afișând un zâmbet perfect fals pentru mulțimea care ovaționa, Leonard se aplecă ușor și șopti cu o voce joasă, destinată doar urechilor ei: "Sunteți radiantă în această seară, Prințesă. Sper că puteți menține această actorie impecabilă pentru restul serii."   Elena nu întoarse capul. Păstrându-și privirea fixată riguros înainte, răspunse într-un șoaptă cu aceeași răceală glaciară: "Nu vă faceți griji, Alteța Voastră. Nu sunteți singurul de aici care își sacrifică viața pentru datorie. Păstrați-vă sfaturile pentru dumneavoastră."   Orchestra schimbă ritmul, cântând tradiționalul vals pe care tinerii căsătoriți trebuiau să-l deschidă. Leonard făcu un pas înainte, întinzând o mână acoperită de o mănușă albă impecabilă. Elena își puse mână în a lui, simțind instantaneu strânsoarea lui puternică și de neclintit. Ochii lor se întâlniră: albastru glaciar împotriva verde pătrunzător. Părea că tocmai acolo, pe ringul de dans, începuse un război tăcut și invizibil.   Comenzară să se miște în perfectă sincronizare, înșelând fără efort pe oricine îi privea. Rotindu-se la stânga și la dreapta, se învârteau în mijlocul aplauzelor frenetice. Cu toate acestea, în spatele acelei armonii iluzorii, respirația lor era tensionată, iar cuvintele pe care le schimbau tăiau ca niște pumnale.   "Am auzit că v-ați opus acestei căsătorii până în ultima clipă", șopti Leonard încet, rotind-o pe lângă un stâlp.   "Și cine ar pune de bunăvoie un laț de aur în jurul gâtului, Alteța Voastră?", replică Elena cu grație. "Dar îmi cunosc responsabilitățile. Regatul meu vine întotdeauna pe primul loc."   Un zâmbet cinic și slab apăru pe buzele lui Leonard. "Splendid. Cel puțin într-o privință suntem de acord. Acest dans și întreaga căsătorie nu sunt altceva decât o tranzacție oficială care se încheie în momentul în care tratatul este sigilat."   Dansul continuă pentru câteva minute extenuante. Sarcina grea a ochilor care priveau și ipocrizia regală sufocantă apăsau atât de tare pe pieptul ei încât abia putea să respire. De îndată ce muzica se opri și amândoi se înclinară în fața publicului entuziasmat, Elena profită de ocazie. Îi șopti Aliciei că are nevoie urgentă de aer curat și apoi se strecură cu abilitate și nevăzută prin mulțime.   Păși de-a lungul coridoarelor lungi și slab luminate de piatră care duceau la grădinile izolate din spatele castelului. Această grădină fusese abandonată de ani de zile, departe de sărbătorile zgomotoase. În clipa în care pantofii ei atingeau iarba răcoroasă, briza nopții îi mângâie fața. Mergea sub lumina pură și argintie a lunii pline, care scălda curtea într-o strălucire magică.   Pașii o duseră spre centrul grădinii, unde se afla o fântână veche, sculptată în marmură albă, cunoscută în vechile legende sub numele de "Fântâna Luminii Lunii". Apa curgea într-un flux moale, liniștindu-i nervii întinși. Elena se opri la marginea bazinului și se uită la propria imagine reflectată sub luna plină.   "Să fugi de la propriul banchet de nuntă regală? Acesta nu este deloc un comportament potrivit pentru o prințesă, nu-i așa?"   Elena încremeni când acea voce masculină profundă și familiară tăie tăcerea. Se întoarse rapid și văzu o siluetă înaltă ieșind din umbre: prințul Leonard. Își scoase armura grea, iar nasturii de sus ai tunicii sale albastre erau deschiși. Cu toate acestea, privirea lui pătrunzătoare rămăsese neschimbată.   "Și dumneavoastră, Alteța Voastră?", răspunse Elena direct. "Să vă părăsiți oaspeții pentru a vă urmări viitoarea soție într-o grădină abandonată nu pare nici acesta un comportament potrivit pentru un cavaler."   Leonard se apropie până când se află la câțiva pași de ea. "Nu vă urmăream. Aveam și eu nevoie urgentă de a evada din ipocrizia sufocantă de acolo."   Se așeză brusc o tăcere între ei, plină de o curiozitate nespusă. Amândoi se uitară la cer, unde luna plină atârna maiestuos.   Deodată se întâmplă ceva de neimaginat. Apa calmă din fântâna de marmură începu să vibreze violent și aruncă în aer o ceață subțire care strălucea ca diamantele zdrobite. Din tufișurile de trandafiri înconjurătoare, particule mici și luminoase începură să plutească în sus.   Ochii Elenei se măriră când văzu acele particule transformându-se în fluturi adevărați. Ei emiteau o luminescență vie și magică în nuanțe de lavandă, albastru neon și verde strălucitor.   "Ce naiba este asta...?" șopti Leonard, mâna lui mergând instinctiv la talie.   Fluturii luminoși formară un inel magic în jurul Elenei și al lui Leonard, închizându-i într-o capsulă a timpului izolată. În acea microsecundă exactă, un fluture de lavandă atinse conturul degetelor Elenei, iar unul albastru se așeză ușor pe umărul lui Leonard.   Deodată, o durere de cap orbitoare lovi mintea Elenei. Grădina dispăru, lumina lunii se dizolvă și se trezi căzând într-un vârtej întunecat de amintiri străine și terifiante... amintiri de pe un câmp de bătălie însângerat, flăcări urlătoare și un tânăr care semăna exact cu Leonard, ținându-i fața plină de lacrimi și strigându-i numele în mijlocul focului!   Elena deschise ochii brusc și se trezi strângându-se de brațul lui Leonard cu o forță disperată. Leonard respira greu, ochii lui verzi și tăioși o priveau cu un amestec pur de șoc și groază.   O văzuse și el.   Se priviră într-o tăcere uimită. Dedesubt, apele sclipitoare ale fântânii reflectau o realitate complet diferită... îi arătau ca doi îndrăgostiți disperați dintr-o epocă demult uitată.