ULTIMUL DESERT

Capitolul 12

Bela

Faptul că îl am pe Fabian lângă mine în aceste momente face probabil diferența dintre viață și moarte!

Și nu o spun doar de dragul de a mă victimiza! O gândesc și o spun sincer, pentru că eu chiar îl simt ca fiind îngerul meu păzitor care acum mă protejează de moarte!

Iar pentru asta îi voi fi recunoscătoare toată viața! Promit cu mâna pe inima gândului meu!

Având în vedere decăderea psihică pe care o resimt, cu siguranță aș fi ajuns subiect la știri! Parcă îmi și imaginez c*m ar fi ajuns fotografia cu mine zâmbind fericită, pe toate ecranele tv, sub titlul “Părăsită de iubit, cununată cu moartea!”.

Sună tragic, nu?

Eventual și mesaje c*m că ce fată minunată am fost, ce pierdere mare pentru toți, chiar dacă nimeni nu mă mai cunoaște sau recunoaște de ceva timp, de când am devenit animalul de companie al lui Marco.

Dar deși gândesc atât de negativist, este doar o prezumție a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă acest bărbat minunat, din fața mea, nu mi-ar fi apucat mâna să mă tragă cu el. M-a tras din fața morții și nici măcar nu-i pot mulțumi corespunzător, căci nu vreau să știe ce nebună depresivă am devenit!

Încă nu reușesc să înțeleg de unde atât de multă grijă pentru mine, de unde atât de multă îngrijorare și dorința de a mă ajuta să îmi revin. Este practic doar un coleg de serviciu. Nu suntem prea apropiați, dar totuși sunt mai apropiată de el decât de restul lumii care mă cunoaște. A fost perseverent în a-mi acorda atenție și a încerca să socializeze cu mine. Știe probabil că sunt o persoană introvertită, antisocială și nebăgată în seamă.

Sau cel puțin asta credeam despre el până astăzi!

În ciuda stării deplorabile în care mă aflu, am încă mintea la mine, împăturită frumos în buzunarul din spatele pantalonilor. Deci e asupra mea și încă își poate face datoria.

Fabian m-a ascultat cuminte în scaunul lui, fără a interveni să mă întrerupă din scuipat tot gunoiul acumulat pe timpul relației cu Marco. A luat din când în când câte o gură din cafeaua lui, dar nu și-a schimbat nicio secundă privirea de la mine.

Deși nu știe, eu știu că m-a privit tot timpul. Chiar dacă priveam doar în ceașca mea cu ceai, concentrată să nu omit părți importante, simțeam privirea lui pătrunzătoare care mi-a oferit confort și siguranță.

Simțeam că e acolo cu mine nu doar fizic, ci și emoțional.

Doar că de puținele ori când am ridicat privirea să verific dacă mai e cu mine, fața lui nu arăta nicio emoție, iar asta m-a frustrat. Are un autocontrol excelent! Se pricepe de minune să își gestioneze emoțiile și pentru asta îl admir enorm!

Eram curioasă să aflu ce crede, să îl aud c*m mă critică și c*m mă batjocorește pentru câtă prostie nenorocită dețin! Însă nu! A ascultat calm și calculat până la sfârșit și nici măcar atunci nu s-a exprimat în niciun fel și nu a aruncat cu niciun bolovan!

În schimb, m-a electrocutat zdravăn când s-a deschis și mi-a trimis mesaje cu subînțeles! Deși am făcut pe proasta că nu le percep, eu le-am perceput și încă foarte clar! Doar că m-au speriat și nu am știut c*m să îi răspund, așa că am ales să mă prefac. Nu aș fi vrut, ca sub influența fricii, să îi spun ceva care să îl rănească! El îmi este alături, mă ajută enorm prin simplul fapt că mă ajută! c*m aș putea să îi întorc binele cu rău?

Însă ieșirea vulcanică pe care a avut-o la ultima menționare a lui Marc, m-a șocat efectiv! Fiecare celulă a corpului îmi înghețase și nu am știu c*m să gestioneze… furia și gelozia erau atât de clar de citit pe fața lui încât m-am panicat complet!