ULTIMUL DESERT

Capitolul 14

Bela

Am ieșit din cafenea imediat c*m Fabian a închis ușa toaletei în urma lui. Primul instinct a fost acela de a fugi de el și de furia care îl acaparase.

Însă la o analiză mai atentă a gestului meu, mi-am dat seama că sunt o lașă care fuge de un bărbat supărat pe cel care a rănit-o. Dacă am stat atâta timp lângă cel care își vărsa furia pe mine, prin batjocură și lovituri, c*m pot fi atât de proastă încât să fug de cel care vrea să mă protejeze inclusiv de el?

Uneori am momente de strălucire intelectuală c*m am avut și acum. Știu că Fabian a ales să plece de lângă mine pentru a se calma! L-am văzut rușinat și îngrozit de propriul comportament când a lovit cu mâna în masă și l-a dat dracu pe Marco!

Și deși pe moment am fost șocată, probabil și ca rezultat al traumelor avute, ulterior am reușit să îmi echilibrez emoțiile și să redevin cerebrală. Așa că nu am fugit nicăieri mâncând niciun pământ așa c*m îmi propusesem! În schimb m-am sprijinit cu spatele de peretele cafenelei, am închis ochii și am lăsat razele soarelui să-mi încarce bateriile epuizate.

Nu degeaba spun unii că soarele îți schimbă starea de spirit! A funcționat și de această dată, deși a avut o sarcină dificilă!

Când l-am văzut pe Fabian alergând spre mine, m-am amuzat! Știam că în mintea lui s-a petrecut ceea ce s-a petrecut și în mintea mea când am ales inițial să plec din cafenea! Și mi-a topit inima să îl văd atât de speriat și îngrijorat că aș fi plecat fără urmă! “Băiatului ăstuia chiar îi pasă de mine!” mi-am spus în gândul meu.

Doar că amuzamentul meu și dorința de a glumi cu el, s-au întors împotriva mea! Nu mă așteptam să îmi dea o replică atât de bună care chiar să îmi șteargă zâmbetul de pe față! Este a doua oară astăzi când mă comport asemeni unei adolescente geloase! Ceva nu este în regulă cu mine…deloc! “Posibil să-mi fi ruginit vreo piuliță a creierului din cauza lacrimilor? De asta mă comport atât de nepotrivit?? Cine sunt eu să fiu geloasă??”

“Hai să mergem!” Mi-a spus Fabian în timp ce mi-a cuprins mâna în mâna lui. Se simte atât de bine și în siguranță! Asta m-a scos din gândurile mele și m-a trântit din nou în realitate.

“Hei, stai! Să mergem unde?” am întrebat instinctiv, căci sincer, nu-mi păsa! Știam că sunt în siguranță cu el și mai ales, departe de depresie și gânduri de suicid.

“Nu știu, nu m-am gândit! Doar să mergem! Vrei să creadă oamenii că stai rezemată acolo pentru a primii un bănuț de la fiecare trecător?” m-a întrebat el jumătate glumind, jumătate în serios.

M-a amuzat teribil imaginația lui! Acesta este Fabian cel glumeț și plin de viață pe care l-am cunoscut la birou! Și are un ditamai talentul de a mă face să râd și să uit de ce nu sunt astăzi la serviciu!

“Ok, bine! Hai să mergem! Doar promite-mi că nu te vei opri până nu mă opresc eu! Crezi că-mi poți ține pasul?” l-am provocat, sperând că nu este un mare amator al plimbărilor și că îl voi speria. El însă urma să mă uimească iar!

“Gata, ne-am înțeles!” mi-a răspuns Fabian zâmbind larg. “Același lucru valabil și pentru tine! Promiți să-mi fi alături până în momentul în care eu mă voi opri?” a întrebat el, în timp ce o urmă fugitivă de tristețe i-a străbătut ochii. Vorbele lui aveau alt înțeles față de ceea ce înțelegeam eu.

“Promit pe degețelul mic!” am zâmbit cu dinții mei albi imaculați, în timp ce fluturam în aer degetul mic al mâinii drepte. “Dacă mă voi opri, îți dau liber să mă iei cu forța mai departe! Să mă tragi, să mă împingi, să mă cari! Orice! Dar dacă vei ceda tu, eu ce să îți fac, huh?” Întrebarea a fost pusă iar fără a mă aștepta la o replică neprevăzută din partea lui.

“Mă poți săruta! Și promit să nu mă împotrivesc, deși sigur nu ești prea pricepută la asta!” m-a tachinat Fabian râzând!

În momentul acela am rămas nemișcată, privindu-l cu gura căscată, fără a putea articula vreun cuvânt.

“Închide gura! N-aș vrea să te sărut după ce înghiți o muscă!” a continuat Fabian în același spirit de glumă.