ULTIMUL DESERT

Capitolul 2

Narator

Primul lucru notat de către Fabian pe lista “De făcut înainte să mor” a fost să o poată iubi deschis și în toate felurile posibile, pe femeia care-i bântuia visele.

Era îndrăgostit de o colegă de serviciu, căreia nu avusese niciodată curajul să îi adreseze nici măcar o invitație în oraș, cu atât mai puțin să îi declare sentimentele. O fată de 24 de ani, normală, care nu ieșea cu nimic în evidență. Poate prea banală în haine și aspect! Nu atrăgea prea mult privirile bărbaților și nici nu își dorea să o facă! Genul de femeie iubitoare și devotată trup și suflet perechii sale.

A iubit-o în secret timp de un an și jumătate, iar singurul motiv pentru care nu a renunțat la actualul loc de muncă, deși primise oferte mai bune, a fost prezența ei și faptul că o putea vedea zilnic. Bine, zilnic cu excepția weekendului. Iar în general, zilele de sâmbătă și duminică erau cele care parcă nu mai treceau niciodată. Prefera să doarmă cât mai mult, sau să găsească activități care să-l țină cât mai focusat, pentru a veni mai repede ziua de luni.

Bela, căci despre ea e vorba dintre toate fetele din birou, era însă într-o relație stabilă de doi ani, iar Fabian știa acest lucru. Prin natura lui, nu era genul de bărbat care ar fi călcat peste cadavre pentru a avea, măcar și pentru o noapte, femeia pe care o plăcea. Așa că a ales și de data aceasta anonimatul.

Ceea ce e păcat că nu știa el, este că relația Belei era o relație nu doar stabilă, ci toxico-stabilă. Se complăcea în certuri zilnice, bătăi și nopți lipsă de acasă ale iubitului ei. Locuiau împreună deja de un an, însă el se comporta în continuare ca un burlac fără obligații. Descoperise chiar și indicii clare că nu este singura femeie din viața lui, iar acest lucru o rănea mai mult decât orice bătaie primită de la el. Doar că suferea în tăcere. Nu voia ca lumea să cunoască adevăratul calvar pe care trebuia să îl suporte zi de zi.

Îl iubea, sau cel puțin așa credea. Nu avea curajul necesar de a rupe în bucăți acest capitol al vieții ei, pentru a începe de la capăt, de teamă că poate găsi ceva mai rău pe drumul spre mai bine. Deși în cel mai ascuns colț al inimii știa că este singurul lucru benefic pe care îl poate face pentru liniștea ei sufletească.

Bela nu era o femeie populară la birou. Deși cu un aspect îngrijit și un corp prea frumos ascuns sub haine clasice, ea nu făcea nimic deosebit pentru a atrage atenția colegilor de serviciu. Nici a bărbaților întâlniți pe stradă. Își pierduse de prea mult timp încrederea în sine și conștientizarea propriei valori.

Căzută într-o stare de anxietate profundă, Bela își trăia viața acasă și la birou. Nu avea prieteni căci prietenii erau de fapt ai lui Marco, iar ea îi întâlnea cu rarele ocazii când aceștia le veneau în vizită. Iubitul ei obișnuia să iasă în oraș seară de seară să-i întâlnească, dar pe Bela o lăsa mereu acasă singură, plânsă și pierdută în tristețe.