Capitolul 1 - Copilul din Laguna Larga III
274 Words
Era vineri dimineață. Paulino nu se trezise încă bine când a auzit pașii agitați ai fratelui său, Mariano, prin casă.
— Paulo, îmbracă-te... trebuie să mergem! — i-a spus scurt, evitând să-l privească în ochi.
— Unde? Tata e bine?
Dar răspunsul nu a venit. Doar liniște. Liniște grea, apăsătoare, din aceea care apasă în piept înainte să te zdrobească.
Paulino a îmbrăcat repede un hanorac. Nu știa ce se întâmplă. Nu înțelegea de ce mama plângea în bucătărie, cu mâna strânsă pe telefon. De ce niciunul dintre vecini nu spunea nimic. De ce privirile tuturor păreau să-l ocolească, ca pe un copil deja în doliu.
La spital, totul era deja prea târziu.
— Inima... a cedat... — a spus medicul, scurt, către mamă.
Adolfo, omul care îi lega ghetele înaintea fiecărui antrenament, care-l aștepta dincolo de gard cu ochii umezi, nu mai era. Plecase. Într-o zi banală. Fără să-l anunțe. Fără să apuce să-l vadă jucând primul meci oficial.
Paulino n-a plâns atunci. N-a țipat. N-a fugit. A rămas nemișcat, cu mâinile în buzunar și ochii pironiți pe o pereche de pantofi medicali aruncați sub patul alb al camerei.
— Nu vreau să cred... — a șoptit Mariano. — Nu azi... nu încă...
Paulo și-a scos încet hanoracul. Pe mâneca stângă, cu marker negru, era scris un singur cuvânt: "Tata".
Îl scrisese cu o seară înainte. Ca un amulet.
În acea zi, Paulino a simțit că nu mai e copil. A înțeles că unele goluri nu se mai repară. Că uneori, să mergi mai departe nu e o alegere, ci o obligație. Și că fotbalul nu va mai fi niciodată doar o joacă.
- Writer
