Capitolul 1 - Copilul din Laguna Larga II
347 Words
Instituto Atlético Central Córdoba. Un nume prea lung pentru un copil atât de mic. Dar în ziua aia, pe terenul uscat și plin de praf, Paulo simțea că pașii lui călcau pe o lume care putea deveni a lui.
Stătea retras, cu tricoul roșu căzut pe umeri, mult prea larg pentru trupul lui subțire. În jurul lui, alți băieți – unii mai mari, alții mai gălăgioși. Unii făceau glume. Alții dădeau in minge cu sete. Paulo doar privea. Tăcut. Mereu tăcut.
— Ăsta ce caută aici, e vânturat de slab ce e… — râse un băiat mai mare.
— Lasă-l, bă, poate face minuni, e magicianul din Laguna Larga! — completă altul ironic.
Dar Paulo nu zise nimic. Nu riposta. Se uită în jos, își strânse șireturile și așteptă fluierul.
Adolfo, dincolo de gard, privea cu ochii ficși. N-avea voie să intre. Dar îl vedea. Și Paulo știa că e acolo.
— Paulo Dybala? — a strigat antrenorul. — Intră cu echipa albastră. Vreau să văd ce poți.
Primul contact cu mingea l-a avut în al treilea minut. O pasă simplă, venită de la un coleg. Paulo a atins mingea de parcă era sfântă. Și în clipa aia, ceva s-a schimbat. Nu a fost o preluare spectaculoasă. Dar a fost curată. Elegantă. Cu suflet.
După două minute, a primit din nou mingea. A pivotat. S-a strecurat între doi fundași și a trimis mingea direct in plasa. Gol.
Adolfo, de după gard, s-a dus puțin mai în spate. Nu ca să plece. Ci ca să plângă fără să-l vadă Paulo.
— Cine e băiatul ăsta? — întreabă antrenorul în șoaptă.
— Dybala. Zic că n-a jucat niciodată la un club mare.
— Are ceva… o tăcere care mușcă. Îl vreau la juniori.
După antrenament, Paulo a ieșit în fugă, cu ghetele atârnând de umeri. L-a văzut pe Adolfo și a zâmbit larg.
— Tata! Ai văzut? Am dat gol!
— Nu, nu ți-am văzut golul… — răspunse Adolfo, cu vocea gâtuită.
— c*m adică?
— Eu am văzut un om mic care începe să viseze ca unul mare.
- Writer
