Capitolul 6 - Roz Negru în Sânge Latin II
466 Words
Zilele se scurgeau cu ritm de meciuri, iar Palermo devenea o fortăreață. Dybala, cu numărul 9 pe spate, începea să joace cu o încredere pe care doar timpul și lupta ți-o pot da. Avea 19 ani, dar parcă trăia viața de profesionist de o veșnicie.
Pe teren, Paulo se mișca mai liber. Nu mai era băiatul firav care evita duelurile. Gattuso îi spusese clar:
— Vreau să te văd și în dueluri, Paulo. Vreau să simt că ești prezent. Ai viziune, dar trebuie să te impui și fizic.
A lucrat în sală. Ore întregi. Brațele i se tonifiau, picioarele deveneau mai sigure. A început să înțeleagă fotbalul italian din liga secundă – mai dur, mai tactic, cu spații rare.
Într-un meci important contra lui Pescara, pe stadionul Renzo Barbera, Paulo a pasat decisiv. În minutul 1, după o recuperare rapidă, mingea a ajuns la el. A sprintat 30 de metri, a fentat un fundaș și a pasat elegant în fața porții, unde conaționalul său Ezequiel Munoz a înscris.
Primul lui assist din sezon.
La final, Gattuso l-a strâns de umăr și i-a spus zâmbind:
— Vezi? Asta e diferența dintre un jucător tânăr și unul matur. Azi ai fost matur.
Publicul îl aclama tot mai des pe stadionul „Renzo Barbera”. Bătrânii din tribune începeau să-i spună „Il Piccolo Genio” – micul geniu.
La un antrenament din octombrie, un suporter a venit până la gardul stadionului și i-a strigat:
— Paulooo! Aici ești acasă! Nu pleca niciodată!
Dybala s-a întors, a zâmbit și a ridicat mâna. Nu avea cuvinte. Încă nu se simțea pe deplin integrat, dar acel „acasă” spus din suflet i-a rămas în minte.
În vestiar, atmosfera era una de familie. Franco Vázquez devenise prietenul lui cel mai bun. Amândoi sud-americani, amândoi tăcuți, dar conectați pe teren.
— Știi, Paulo, i-a spus Vázquez odată, noi nu suntem doar coechipieri. Suntem sânge latin. Avem fotbalul în sânge.
Paulo a zâmbit.
— Atunci să facem sângele ăsta să curgă prin toată Italia, frate.
Așa era. Cu fiecare pasă, cu fiecare gol sau assist, Paulo creștea. Până în noiembrie, avea deja 3 goluri și 2 pase de gol. Era poate cea mai bună formă a carierei lui de până atunci.
Avea sa implineasca pe 15 noiembrie 20 ani. Nu isi dorea petrecere. Isi dorea să-și petreaca ziua la antrenament și seara singur, cu telefonul în mână, vorbind cu mama.
— Te iubesc, mamă. Îți promit că într-o zi o să vin acasă cu ceva mare.
A închis ochii și a simțit tăcerea din jur. Dar nu-l deranja. Era focul din el care îl ținea treaz.
Sezonul mergea bine. Palermo era pe primul loc. Iar el... el nu mai era doar o promisiune. Începuse să fie o piesă centrală.
Roz-negru. Sângele lui.
- Writer
