Capitolul 7 - Explozia Siciliană
588 Words
Iulie 2014, Laguna Larga, Argentina.
Soarele lovea cu putere câmpurile. Praful dansa în aer, iar pașii lui Paulo se opreau exact acolo unde, cu ani în urmă, lovise mingea desculț. Era acasă. În sfârșit.
Mama îl aștepta în fața porții, iar frații lui – Gustavo și Mariano – ieșiseră deja în drum. Îmbrățișarea cu mama a fost lungă. Fără cuvinte. Doar ea îl știa pe dinăuntru. Îi simțise lipsa în fiecare zi, în fiecare seară de meci în care nu-l putea atinge, doar vedea.
— Mami... — a spus Paulo, aproape șoptit. — Am venit doar câteva săptămâni.
— Câteva săptămâni pot fi o viață dacă le trăiești cu inimă, Pablito.
Seara, în curtea casei, frații lui îi povesteau toate lucrurile care se schimbaseră prin sat. Paulo zâmbea. Dar în adâncul sufletului, era deja cu gândul la Palermo. La Serie A. La ce urma.
Pe 20 iulie, la o cină simplă în familie, mama l-a întrebat:
— Ești sigur că ești gata să te întorci? Ai doar 20 de ani neîmpliniți.
— Da, mami. Mă simt altfel. E ca și cum... acum știu că pot. Simt că trebuie să rup tot.
Seara aceea a fost ultima din acea vară. A doua zi, Paulo și-a pus ghetele în rucsacul negru, a îmbrățișat-o pe mama strâns și a privit casa în care crescuse. Nu știa când avea să se mai întoarcă.
— Te iubesc, mama.
— Te iubesc, campionule. Să nu uiți de unde ai plecat.
Palermo, 25 iulie 2014
Soarele mediteranean ardea altfel. Antrenamentele de vară începuseră în forță. Paulo părea alt om: tras la față, serios, mult mai prezent. Mister Giuseppe Iachini îl observase imediat.
— Paulo, tu ai venit alt om din vacanță. Te-au schimbat kilometrii?
— Nu, mister. M-a schimbat foamea.
Colegul său, Franco Vázquez, râdea de pe margine:
— Și ce vrei să mănânci, frate? Serie A?
— Nu, frate. Goluri.
După un amical jucat cu o echipă din liga a treia italiană, în care Paulo reușise două assisturi și un gol, staff-ul deja discuta în șoaptă:
— Dacă îl ținem în forma asta, sezonul ăsta explodează. Îți spun eu, băiatul ăsta nu mai e același Paulo.
Paulo mergea seara în cameră, se întindea pe pat și privea tavanul.
"Mai sunt 4 luni până fac 20. Anul ăsta va fi al meu. O simt."
Dar dincolo de dorință, Paulo simțea și presiunea. Palermo revenea în Serie A, iar competiția devenea altă lume. Echipele mari, apărările dure, stadionul cu zeci de mii de oameni. Nu mai era B-ul, nu mai era timpul pentru învățat. Acum trebuia să livreze.
1 august 2014, stadionul „Renzo Barbera”. Suporterii erau prezenți la un antrenament deschis. Paulo a ieșit ultimul din vestiar. A fost ovaționat. Zâmbetul lui timid a apărut pentru o clipă, apoi s-a retras. Știa că va trebui să demonstreze.
Pe margine, Iachini îl trăgea deoparte:
— Paulo, ai mintea acasă?
— Nu, mister. E aici. În fiecare metru de gazon.
— Atunci nu-mi e frică. Joacă fotbalul pe care îl ai în sânge.
În acea seară, Paulo a sunat-o pe mama lui.
— Mami, am ajuns bine. Totul pare greu, dar și frumos.
— Paulo... nu ai ajuns până aici ca să-ți fie ușor. Ai ajuns ca să fii ce trebuie să fii. Unul dintre cei mari.
Închise ochii. Camera lui mică de la Palermo nu era Laguna Larga, dar devenise noul lui refugiu. Sub pernă, avea o fotografie cu tatăl său. N-o uitase nicio clipă.
— Tata, îți promit... sezonul ăsta e pentru tine.
- Writer
