Capitolul 4 - Instituto, Sezonul de Aur
628 Words
Era mijlocul lunii august 2011 când "școala" de fotbal a lui Paulo reîncepea monotonia fiecărui an – un ritual pe care îl cunoștea prea bine. Dar nu pentru el. Pentru el, 2011 nu era un an ca celelalte. Era anul în care se năștea ceva mai mare decât clubul din Cordoba. Acolo, la Instituto, undeva între vestiar și teren, începea să prindă contur o legendă alb-roșie.
Ziua de marți, o saptamana după debut. În vestiar domnea o liniște încărcată de speranță. Cei care îl preluaseră în vestiar îl priveau altfel – nu doar ca pe un debutant. Ci ca pe un tânăr care era aici să dea semne mari. Iar el știa. Îi era în sânge. Îl purta cu grijă, ca pe o flacără ce abia a prins foc.
Când a intrat în cantonament pentru al doilea său meci titular, un amical de pregătire, ceva în aer se schimbase. Lângă banca de rezerve stătea un carnețel în care antrenorul nota jucători – și chiar și opinia asupra lui Paulo se transformase: de la „promițător” la „asezonat” într-un mod uimitor.
Meciul amical – primul gol intern
S-au confruntat cu un adversar local, o echipă din liga a treia argentiniană. Seara a surprins: nu a câștigat pathos, nu a avut festivități, dar a avut ceva mai rar: golul primului gol din respect pentru profesie.
În minutul 34, o centrare venită de pe dreapta s-a înălțat discret, iar mingea rotundă a ajuns direct in coltul porții. Scânteia venit din efortul lui Paulo. Vocea portarului advers, nedumerită, era umplută de admirație. Golul l-a făcut să simtă că nu este vis – ci puntea realității.
În vestiar, zâmbetele nu erau galagioase. Erau pași comozi, bărbăție tacută. În jurnalul clubului scria:
> „Primul gol al lui Dybala. Un tânăr cu calm și pasiune.”
Prima reacție din presă
Ziarul local „El Intransigente” a publicat un editorial:
> „Un fiu al Cordobei a lăsat o urmă de talent. Dybala marchează, dar mai presus de toate, inspiră.”
Imediat, scuzele pentru modestie au dispărut. Fotografiile au curs, interviuri scurte au fost cerute. Și Paulo, fără să vrea, devenea „un nume”.
Primul meci oficial de campionat – pasa de gol, dar nu în cel de-al doilea
Primul meci de campionat a fost în deplasare, împotriva lui Atlético Tucumán. S-a simțit diferența din start: teren mai greu, public mai galagios, tensiune mai mare. Paulo a jucat 70 de minute. A atins mingea de peste 50 de ori, a făcut un assist discret, dar nu a marcat. La final, scor 1–1, el fiind remarcat pentru viziune.
Ziarul a scris:
> „Dybala controlează, dar încă nu materializează.”
A doua etapă a adus meciul acasă, pe stadionul Presidente Perón, cu Atlético Tucumán la re-editarea jocului. Aici situația s-a schimbat. Paulo a marcat primul gol oficial de campionat – un șut plasat de la marginea careului, nimeni nu se aștepta, doar mingea a intrat și portarul a încruntat din sprâncene.
După meci, un microinterviu:
– „Paulino, ai marcat deja!”
– „Da. Primul meu gol adevărat. Mulțumesc.”
Va spune vreodată ce anume i-a adus forță în finală? O imagine a tatălui, o scrisoare sub saltea? Nu a fost nevoie.
Statistici după 5 meciuri oficiale
Măsura reală a ascensiunii apărea în cifre:
5 meciuri, 1 gol, 2 assisturi.
Un debutant cu medie impresionantă.
În plus, meciurile amicale treceau discret 1 gol, 1 assist – suficient cât să-l adauge în atenția cluburilor mari.
Interese și oferte
După meciul cu Tucumán, un oficial al clubului a dat un comunicat discret:
> „Există oferte și vor exista mai multe. Paulo e o bijuterie.”
Se zvonea deja că echipele din Buenos Aires dar și Palermo îl urmăreau.
- Writer
