Cadu Și Mari

Mari Țâââââââââr! Țâââââââââr! O, la naiba! Mă răsucesc în pat și opresc soneria telefonului în timp ce încerc să mă trezesc. Urăsc să mă trezesc devreme. Trezitul devreme este atât de greu încât am nu mai puțin de opt – da, OPT - alarme programate, una la cincisprezece minute, doar ca să mă dau jos din pat și să fiu gata la timp pentru muncă. Mă ridic încet, întinzându-mă și mă îndrept spre baie pentru un duș cald și minunat ca să mă pregătesc pentru încă o zi la Be, una dintre cele mai respectate reviste de modă din țară. De trei ani sunt asistenta personală a CEO-ului, Carlos Eduardo Moraes. Este o muncă provocatoare și obositoare care necesită multă creativitate și compromisuri din partea mea. Plec mereu la muncă la aceeași oră în fiecare zi, însă nu știu niciodată la ce oră o să mă întorc acasă. Însă, acumulez cunoștințe care mă ajută mult la cursul de afaceri de la universitate. Be este un loc grozav unde să lucrezi. Câștig bani frumoși, am multe beneficii și șansa de a obține o diplomă de masterat la o universitate bună – cu toate costurile plătite de companie. Îmi iubesc locul de muncă, chiar dacă există câteva lucruri care mă deranjează, în special felul în care mă tratează majoritatea oamenilor de acolo. Bine, poate spunând majoritatea oamenilor este un pic nedrept. Majoritatea colegilor mei sunt de fapt foarte drăguți. Problema sunt modelele, agenții lor și oamenii lor de legătură. Deși încerc să fiu drăguță cu toată lumea, sunt clar diferită de majoritatea persoanelor care lucrează în acest domeniu. Ies de la duș și mă întorc în camera mea să mă îmbrac. Mă opresc în fața oglinzii și mă uit câteva clipe la mine, la părul meu lung și castaniu, la fața mea obișnuită și la corpul meu care nu se încadrează deloc în standardele de frumusețe pe care le văd zilnic, nici măcar în cele impuse de societate. Poți să-mi spui că sunt diferită. Nu mă deranjează, ba chiar dimpotrivă. Lais, cea mai bună prietenă a mea spune că semăn cu femeile din reclamele la produsele Dove, o femeie obișnuită sau „normală”. Femeia tipic braziliană cu un corp curbat exact acolo unde trebuie. Cea care în loc de mărimea 34 poartă mărimea 40. Mă scutur de aceste gânduri – nu mă vor duce nicăieri – și mă concentrez să mă pregătesc pentru muncă și să ajung la timp. Șeful meu este grozav, însă urăște întârzierile. Și nici măcar nu am început cu ritualul lui de dimineață. Dau drumul la muzică, iar vocea melodioasă a cântăreței umple camera. În timp ce cânt, mă îmbrac cu o fustă creion neagră care face minuni pentru corpul meu și o cămașă albă de mătase cu mâneci scurte. Mă încalț apoi cu o pereche de pantofi cu toc nude și îmi închei look-ul cu o pereche drăguță de cercei și o brățară. Dacă există un lucru de care sunt mândră, acesta este stilul meu. Poate că nu sunt una dintre modelele din revistă, însă sunt întotdeauna bine îmbrăcată și elegantă, pregătită pentru orice. Mă machiez repede în timp ce telefonul mobil începe să sune. Chipul amuzant al prietenei mele apare pe ecran. - Hei! - Bună-dimineața, Mari! Am ajuns. Microbuzul nu o să ne aștepte! Folosește mereu aceeași placă zilnic. Zâmbesc, luându-mi jacheta și poșeta. - Vin! Locuim în Méier, o suburbie din Rio de Janeiro. Amândouă lucrăm în partea opusă a orașului și avem norocul să avem un microbuz care ne duce de la Méier la Leblon, ceea ce este foarte rar. Lais coboară înaintea mea la Botafogo, iar eu mă opresc la Ipanema unde se află Be - revista de modă pentru care lucrez. Biroul este foarte elegant și modern și are o vedere incredibilă la ocean. Iau liftul, încă aranjându-mi hainele, iar când ajung la parter o văd pe Lais vorbind cu unul dintre vecinii mei, Marcio. Frumos, douăzeci și cinci de ani, deține un magazin de îmbrăcăminte pentru bărbați în mall-ul din zonă. Este un tip super cuceritor. - Ia uite cine e aici, frumoasa Mariana, începe el, zâmbind în felul său curtenitor. Deși ne taie răsuflarea, știm că nu este tipul potrivit cu care să vrem să ne încurcăm. Este cu siguranță rețeta pentru inimi frânte. - O, bună Marcio! Să mergem, Lais. Am întârziat, spun eu în grabă și ne luăm la revedere, în drum spre microbuz. - O, Mari, tipul este trăsnet! - Știu, dar nu e pentru noi. Hai! Să mergem!, glumesc eu în timp ce ea bufnește în râs. Lais și cu mine suntem prietene de la grădiniță. Am crescut în același cartier, am mers la aceleași școli, iar mamele noastre sunt prietene de mulți ani. Când am decis să ne mutăm din casa părinților noștri când am împlinit douăzeci și doi de ani, nimic nu a fost mai natural decât să ne mutăm aproape una de cealaltă. Suntem atât de apropiate încât reușim să ne dăm seama ce gândește cealaltă cu doar o singură privire. Știu totul despre ea și ea știe totul despre mine. Ei bine, aproape totul. - Ce mai face șeful tău super atrăgător? Încă se mai întâlnește cu tipa aia gen Barbie?, întreabă ea, făcându-mă să râd. Vă amintiți când am spus „aproape totul”? Ceea ce Lais nu știe este că sunt îndrăgostită de „șeful meu atrăgător”. Știu, nu-mi arunca privirea aia. Sunt pe deplin conștientă că șeful meu nu este interesat de mine. El se întâlnește cu fete gen Barbie, iar eu nu sunt una dintre ele. Dar, pot să mă uit în continuare, nu? - O, nu, acum se întâlnește cu un fel de aspirantă Gisele Bundchen cu sâni mari, îi răspund eu râzând. Deși sunt atrasă de el – și când îl vei întâlni vei vedea de ce – îmi continui viața și nu-mi fac speranțe. Este superb, dar se întâlnește doar cu modele, așa că mă va vedea mereu doar ca pe asistenta lui și nimic mai mult. Sosește microbuzul și ne îndreptăm spre serviciu, discutând tot drumul. Acest microbuz a dus la serviciu același grup în fiecare zi în ultimii trei ani, așa că acest drum este întotdeauna o plimbare distractivă. Ceea ce este esențial pentru starea mea de bine după trezirile atât de matinale. Când ajungem la Botafogo, Lais mă îmbrățișează și mă ciupește de obraz. - Dă-mi un mesaj când ajungi!, își ia ea rămas bun, făcându-mi cu mâna. Vorbim în fiecare zi în timpul orelor de lucru, iar asta nu ne-a împiedicat niciodată să ne ducem la bun sfârșit sarcinile de lucru. Să vorbim una cu cealaltă la telefon face parte din rutina noastră zilnică. Aproximativ douăzeci de minute mai târziu, ajungem pe Bulevardul Vieira Souto, una dintre cele mai bogate străzi din oraș și, de asemenea, sediul Be. - Iată-te, micuță Mari! Am ajuns! spune Ruan, șoferul, zâmbind. Cobor în fața clădirii, respirând aerul oceanului în timp ce mă pregătesc să o las în urmă pe Mari, fata obișnuită, și să devin Mariana Costa, asistenta competentă a lui Carlos Eduardo. 2