Cadu Și Mari

Cadu

Cadu

S-au întâmplat atât de multe astăzi încât am decis să iau singur prânzul într-un restaurant de lângă plajă care îmi place foarte mult. Nu mă pot opri să nu mă gândesc la ce surpriză s-a dovedit a fi Mariana. Este cu adevărat frumoasă și sunt surprins că nu am văzut asta până acum. Chiar a trebuit să îi dau lui Miguel, cel mai mare lingău din cadrul companiei, o lecție ca să o lase în pace. Mariana este o fată liniștită, nu ca celelalte fete de la revistă care se întâlnesc mereu cu cineva. De fapt, este deconcertant cât de mult m-am gândit la ea.

Stând lângă o fereastră uriașă, arunc o privire spre plajă. Iubesc marea. Sunt câteva zile, ca azi, când abia mă abțin să nu mă dezbrac, să-mi iau placa de surf și să plec să înot și să uit de lumea din jurul meu. Deodată, ceva îmi atrage atenția. Ea este acolo, așezată pe o bancă lângă plajă. Cu părul în vânt și un zâmbet pe buze, arătând ca o nimfă care tocmai a ieșit din mare. Ce este în neregulă cu mine? Sunt obsedat de Mariana și habar nu am de ce. Îmi trec degetele prin păr și chem ospătarul, cerând nota de plată. După ce achit, îmi urmez impulsurile, lucru ciudat pentru mine, și traversez strada, îndreptându-mă spre plajă. Stă cu spatele la mine, privind direct spre ocean. Mă așez în liniște lângă ea când, dintr-o dată, se întoarce și lasă să îi scape un țipăt.

- O, Dumnezeule! Încercați să mă omorâți?, spune ea, cu mâna la piept.

- Îmi pare rău, Mariana. Nu am vrut să te sperii... răspund eu, neștiind ce altceva să zic.

- Hm... ce faceți aici?, întreabă ea, părând curioasă. Știam că nu fusese o idee bună. Nici măcar nu știam ce fac aici. Sunt un tânăr de douăzeci și șase de ani, de succes și cu experiență, care se comportă ca un băiat de cincisprezece ani.

- Îmi luam prânzul. Apoi te-am văzut, spun eu, și mă opresc imediat înainte de a spune altceva pentru care nu voi avea nicio explicație. Vântul îi poartă parfumul spre mine. Este dulce, fin și profund feminin. Închid ochii, purtat de parfumul ei.

Când îi deschid, ea mă privește cu o expresie amuzantă, de parcă aș fi nebun sau așa ceva. Poate chiar sunt.

- Este totul în regulă?, întreabă ea, încercând să zâmbească. Dau din cap.

La naiba! O să creadă că sunt un fel de idiot. Ridic privirea și mă concentrez asupra mării. Apoi aud un râs. Când mă uit la ea, văd că chicotește, încercând din răsputeri să se abțină să nu râdă în hohote.

- Ce este?, întreb eu și văd c*m obrajii ei se colorează în roz după ce a râs de mine.

- Îmi pare rău. Doar că nu v-am văzut niciodată rămânând fără cuvinte. Este drăguț, spune ea, apoi râde puțin mai tare. Drăguţ? Nimeni nu m-a numit vreodată drăguț.

- Mă bucur să văd că cineva se distrează, spun eu serios, iar ea se oprește brusc și se uită brusc la mine. Ce mai este acum?, întreb eu curios.

- Îmi pare rău. Chiar nu a fost frumos să râd astfel de dumneavoastră, domnule Carlos Eduardo, murmură ea, privind în jos. Simt un impuls puternic să-mi întind mâna și să-i împing o șuviță de păr după ureche.

- Cadu, spun eu, incapabil să mă opresc.

- Scuze?, își ridică ea privirea surprinsă.

- Aici, în afara biroului, sunt doar Cadu, Mariana.

Acum îmi zâmbește cald.

- Mari, spune ea, iar eu îi răspund la zâmbet.

Vântul îi mângâie părul negru și nu mai pot rezista dorinței de a-l atinge. Întind mâna și îi trec o șuviță de păr în spatele urechii, iar ea închide ochii. Este ca și c*m aș trăi o experiență în afara corpului, blocat într-o altă dimensiune. Habar nu am ce se întâmplă cu mine, dar parcă un fel de magnet mă trage spre ea. Deodată, un zgomot puternic ne sperie pe amândoi și îmi trag mâna înapoi.

- Ce-a fost asta?, întreb, confuz, iar ea își scoate telefonul mobil dintr-un buzunar al bluzei, la nivelul sânilor. O, Doamne! Ea va fi moartea mea.

- Alarma mea, spune ea, oprind-o.

Mă face să râd. Are o mulțime de alarme setate pe telefon.

- Câte alarme ai acolo?, întreb eu curios. Ea râde.

- Câteva. Șeful meu are multe programări. Pare amuzată, iar eu zâmbesc. Ar trebui să ne întoarcem, nu?, întreabă ea, iar eu dau din cap. Ți-a mâncat pisica limba?

Râd. Nu seamănă cu nicio femeie dintre cele cunoscute de mine.

- Nu. O pisicuță m-a lăsat fără cuvinte, răspund eu, incapabil să-mi controlez tonul de flirt. Mari zâmbește într-un mod minunat.

Ne întoarcem spre birou în liniște și, când aproape am ajuns, Mari începe să redevină sobră. Își ia elasticul de păr de la încheietură și și-l strânge în obișnuita ei coadă, arborând imediat o postură profesională. Suntem singuri în lift și, deodată, sunt conștient de prezența ei vibrantă lângă mine. Zâmbim unul altuia, dar păstrăm tăcerea. Pentru prima dată în viața mea, am rămas fără cuvinte, dar nu e nevoie să vorbesc deloc.

Când ajungem la etajul nostru, îi țin ușa. Ne îndreptăm spre birou în tăcere. O las intenționat pe Mari să meargă înainte și admir unduirea ușoară a șoldurilor ei. Niciodată nu m-am implicat în vreo relație cu cineva cu care lucrez. Aceasta a fost regula mea încă din prima zi, însă acum orice regulă pare irelevantă. Nu mă pot gândi decât la zâmbetul ei delicat și la cât de mult aș vrea să-mi lipesc buzele de ale ei și să văd dacă sunt la fel de moi pe cât par. Intrăm în birou, iar ea îmi zâmbește.

- Mulțumesc pentru companie.

- Oricând, Mari. Îi spun după numele folosit de prieteni, iar ea zâmbește și se îndreaptă spre toaletă. Trag aer adânc în piept și deschid ușa biroului meu. Mă așez pe canapeaua din piele neagră, simțindu-mă de parcă tocmai aș fi fost lovit de un camion, fără să fi avut măcar timp să îi văd numărul de înmatriculare.

***