Povestea de la malul mării

Narator La malul mării, sub clar de lună, cu timpanele mângâiate de sunetele valurilor. Așezată pe nisipul ud, cu tălpile gâdilate de apă, cu briza mării răsfățându-i simțul olfactiv. Delfinii îi sunt singurii prieteni în mijlocul nopții. Acolo este locul ei preferat. Locul unde realitatea cotidiană se împletește cu visele ei și-i creează lumea perfectă. Inspirația îi curge asemeni sângelui prin vene. Degetele butonează ideile cu viteza luminii pe tastatura tabletei. Muzica îi umple doar o ureche pentru că îi place să rămână conectată cu cealaltă la natură. Povestea se naște la răsăritul lunii, crește odată cu plimbarea astrului pe cer și îmbătrânește la răsăritul soarelui. Circuitul lunii o inspiră de fiecare dată cu privire la ciclul relațiilor: se nasc, cresc și apoi apun. Nu are o vastă experiență cu privire la iubire și relații, însă sufletul ei romantic poate creiona povești frumoase pentru alții. Când lumina își intră în drepturi, cuvintele se odihnesc în Word, pregătite pentru publicare. Ea este Lana, o fată de 22 de ani, studentă în anul 3 la facultatea de drept și scriitoare a propriilor vise. Nu a publicat niciodată o carte a ei din pricina lipsurilor financiare. Dar are deja patru terminate, care așteaptă cuminți ziua cea mare. Ziua în care Lana poate transforma cantitatea talentului ei în aur. Și atunci va fi miliardară! Până va veni acea zi însă, își vede de cursuri și de scris. Se refugiază în acestea două, evitând pe cât se poate tot ceea ce o înconjoară. Oamenii o consideră introvertită, sălbatică, retrasă în propria carapace. La facultate a căpătat chiar porecla de “țestoasă”. În liceu i-se spunea Mowgly, iar în clasele mici era “sălbatica”. Aspectul ei e ca al unei Cenușărese. Cu haine uzate, fără bijuterii scumpe și fără alură de femeie bogată. Abia că poartă la urechi două lacrimi asortate ochilor. Un praf de tristețe poate fi observat în ochii ei albastru ceresc. Nu e magnet de priviri, însă la o analiză mai atentă poți descoperi la ea trăsături fine provenite dintr-o frumusețe pură și naturală. Capul ei micuț este tot timpul încununat de cocul răzvrătit și prea puțini au avut ocazia de a-i admira vreodată buclele aurii încălzindu-i umerii. Lana nu este și nu a fost vreodată genul de femeie dichisită. Singura ocazie când și-a descoperit publicului partea elegantă a fost balul de absolvire al liceului. Atunci însă aproape nimeni nu a recunoscut-o, iar băieții au roit în jurul ei precum albinele deasupra florii. Am spus că APROAPE nimeni nu a recunoscut-o pentru că a fost totuși cineva! Acel cineva a cărui atenție a reușit, fără intenție, să o capteze încă de la începutul clasei a 10-a. Acel cineva care a admirat-o cu căldură chiar și în cele mai ponosite zile ale ei. Acel cineva care ocazional îi lăsa câte un trandafir roșu în bancă și tot acela care la fel de ocazional îi lăsa o gogoașă cu ciocolată în aceeași bancă! Știa că este preferata ei! Ea nu a știut niciodată cine este el, în timp ce el a știut întotdeauna atât de multe despre ea!