Povestea de la malul mării

Capitolul 2

Narator

După terminarea liceului, Lana a reușit să obțină o bursă la stat, la facultatea de drept. Cumva, era visul ei de a deveni un avocat cunoscut. Un vis pe care îi promisese mamei ei că îl va îndeplini cu orice preț.

Mamei ei pe care a pierdut-o în prima zi de liceu…

Acum rămăsese în grija tatălui alcoolic și a mamei vitrege, din partea cărora primea doar ceea ce niciun copil nu-și dorește: umilință, dispreț, abuzuri verbale și ocazional fizice. Era însă recunoscătoare că i-au permis să continue să locuiască în casa copilăriei ei. Asta o ținea aproape de prezența mamei și nici nu o obliga să muncească pentru a-și plăti o chirie. De mâncat mânca ce găsea, ceea ce mama vitregă și tatăl lăsau ca resturi în farfurii… De aici și corpul ei zvelt și greutatea cu câteva kilograme mai mare decât a unei pisici birmaneze. Norocul ei a fost că Mama Natură o iubea și a înzestrat-o cu “greutate” potrivită fix în cele mai potrivite locuri!

Lana mergea cu rușine la facultate. Deși trecuse prin umilințe și în timpul liceului, sufletul ei inocent nu avea nici acum brațe deschise pentru a putea îmbrățișa răutatea celor din jur. Ceea ce o ținea însă pe linia de plutire era faptul că în continuare primea aceleași bucurii secrete: trandafirul roșu și gogoașa cu ciocolată. Însă nu aflase încă cine este acela care i-le lasă în bancă.

Așa că într-o zi s-a trezit motivată de dorința de a juca rolul detectivului. S-a deghizat cât a putut de bine, împrumutând în secret haine de la tatăl ei. Și-a ascuns părul auriu sub o șapcă, a îmbrăcat un trening negru și a pornit la facultate cu o oră mai devreme de începerea cursurilor. A scanat de jur-împrejur în fața facultății, în curte, pe holuri și apoi în sala de curs. Fără niciun rezultat însă! Nu observase niciun prinț cu trandafir în mână… dar nu s-a descurajat și a făcut același lucru în fiecare zi, timp de o săptămână. Fără rezultat de fiecare dată.

Era dezamăgită că nu are spirit de detectiv.

Cum obișnuia de fel, într-o seară s-a retras în carapacea ei, pe malul mării. Cea mai mare binecuvântare a vieții ei o consideră a fi faptul că locuiește atât de aproape de mare! De multe ori s-a considerat un copil născut din adâncuri, căci doar astfel își poate explica de unde atracția ei puternică pentru apă și nisip.

După ce a privit orizontul pentru un timp de multe minute și a ridicat către cer câteva rugaciuni pentru mama ei, și-a scos tableta din rucsac și s-a așezat pe nisip. Nu-i plăcea să stea pe prosop sau orice altceva ce îi putea rupe legătura cu nisipul și conexiunea cu adâncul.

Purta o rochie albă vaporoasă, cu decolteu în V, rămasă moștenire de la mama ei. Astăzi simțise nevoia de a se conecta cu ea mai mult decât în alte zile. Își lăsase și părul desfăcut, pentru ca buclele aurii să-i păzească umerii de adierea răcoroasă a nopții.