ULTIMUL DESERT

Capitolul 4

Fabian

Corpul meu era în extaz. Fiecare celulă tânjea pentru mai mult timp cu ea aproape de mine. Nici nu-mi imaginasem vreodată cât de bine se simte să ții strâns la piept femeia pe care o iubești.

Acum, regretul că nu mai am mult de trăit devine tot mai mare și mai greu de suportat. Măcar de-aș fi avut ocazia să o îmbrățișez astfel mai devreme… voi lua oricum cu mine mirosul ei și amintirea mușcăturii.

După ce s-a zbătut o perioada în brațele mele și chiar m-a mușcat în speranța că o voi elibera, a cedat. I-am simțit corpul relaxându-se și m-am bucurat să știu că îi inspir încredere. Am mai ținut-o așa o vreme, fără a vorbi niciunul dintre noi și părea chiar să se hrănească cu sentimentul că trupurile noastre sunt atât de aproape.

Jur că orice i s-ar fi întâmplat, a fost rău pentru ea, iar asta mi-a îngenuncheat inima și a făcut-o să bată anapoda. Orice ar fi fost, sunt convins că are legătură cu iubitul ei și mă doare să aflu că îndrăznește să rănească o zeiță precum Bela! E prea perfectă pentru a nu fi divinizată, răsfață, protejată și mai ales iubită cu fiecare celulă a corpului!

“Bela…ești mai bine?” am întrebat-o în șoaptă pentru a nu o readuce în starea de agitație de mai devreme.

“Fabian…. Îmi pare rău pentru mai devreme!” mi-a răspuns Bela cu vocea tremurândă și plină de rușine. Îi era rușine de ea și de c*m m-a tratat, când eu voiam doar să o ajut. Simțise îngrijorarea mea și totuși, instinctiv, s-a comportat asemeni unui copil încăpățânat.

“Este în regulă, nu trebuie să îți ceri scuze! Vrei să mergem la o cafenea, să îți revii? În starea ta nu cred că este indicat să te prezinți în fața colegilor…” am încercat pe tot posibil să îmi liniștesc și eu temerile, pentru a se putea liniști și ea. Urma ca mai târziu să aflu ce e cu ea. Acum nu aveam de gând să o presez.

“c*m aș putea? Trebuie sa ajungem la serviciu! Mai sunt 10 minute până la începerea programului de lucru!” Bela era un angajat conștiincios care nu întârziase și nu lipsise niciodată neanunțat. Nu ar fi îndrăznit să o facă acum.

“Voi cere eu o zi liberă pentru amândoi, astfel încât să te recompui. Oricum e mai bine să lipsești decât să încurci apele prin dosare și să faci greșeli!” am asigurat-o că ar fi cea mai bună alegere.

Într-un final a cedat, considerând și reconsiderând propunerea mea. M-a surprins de altfel, încăpățânarea ei! Mă bucur să descopăr că are această latură. Îi va fi benefică pe viitor, dacă va ști c*m să se folosească de ea în scopuri utile ei!