ULTIMUL DESERT

Capitolul 6

Narator

“Ai o cafenea anume unde vrei să mergem? Cunosc una mai puțin populară printre cei de la birou, așa că șansele de a ne întâlni cu colegii ar fi foarte mici!” s-a adresat Fabian către Bela cu un mic surâs în colțul gurii. Știa că nu va refuza dacă îi spune astfel.

“Perfect! Absolut perfect! Dacă este undeva la Polul Nord, cu atât mai bine! Nu vreau să văd pe absolut nimeni!” vocea Belei încă tremura din cauza încărcăturii de durere.

“Și eu ce ar trebui să înțeleg acum? Că pentru tine restul sunt “nimeni” iar eu sunt “cineva”? Și că ai fi dispusă să mergi cu mine chiar și până la Polul Nord?” s-a amuzat Fabian de propria concluzie, însă ideea în sine nu-i displăcea chiar deloc.

Nu a lăsat-o să-i răspundă întrebării, fiind realist în privința faptului că răspunsul pe care i l-ar putea oferi Bela nu ar fi acela pe care el și l-ar dori, așa că a continuat înainte ca ea să apuce să deschidă gura:

“Ai încredere în mine, te rog! Te voi proteja de ochii vicleni ai cârcotașilor! Uite, ia eșarfă mea și puneți-o pe cap. Vei fi mai greu de recunoscut!” și și-a dat eșarfa jos de la gât, întinzând-o spre ea.

Bela și-a înfășurat-o pe cap cât a putut de bine, însă a rămas câteva momente blocată când a simțit parfumul lui pe eșarfă. A luat câteva respirații adânci pentru a-și umple plămânii cu mireasma lui Fabian și s-a trezit întrebându-se în gând: “ Doamne, ce se întâmplă cu mine? Este clar că trebuie să trec pe niște pastile antidepresive! Subconștientul meu doar nu caută acum un substitut pentru Marco, nu-i așa?”

“Îți place și ție parfumul?” a intrebat-o Fabian râzând, după ce a observat momentul ei de absență. Gestul Belei i-a încălzit inima și i-a aprins o scânteie în cenușa speranței.

“Ăăăă…mmmmm…..” Bela a fost luată prin surprindere de întrebarea lui căci nu se aștepta ca Fabian să aibă un simț de observație atât de dezvoltat. Prinsă precum un copil la furat de bomboane, nu s-a putut apăra, așa că a privit în pământ, sperând să-și poată ascunde astfel și roșeața din obraji.

Fabian a găsit gestul ei mai mult decât adorabil, precum și obrajii roz aprins ce-i semănau cu două petale de trandafiri. În ochii lui părea acum inocentă și vulnerabilă, iar el adora să o vadă astfel.

I-a prins mana în palma sa mare și caldă, i-a zâmbit cu încredere și a tras-o alături către mașina lui. După ce i-a deschis ușa pasagerului și i-a închis centura de siguranță, Fabian s-a urcat la volan, a pornit motorul și a luat drumul către cafeneaua despre care îi spusese Belei.