Capitolul 7

751 Words
Bela Am ajuns la cafenea și am ales cea mai retrasă masă din interior. Mi-ar fi plăcut să stăm pe terasă, să-mi beau ceaiul de iasomie sub razele delicate ale soarelui de mai, însă starea nu-mi permitea să mă arăt lumii. Nu aveam nicio problemă sa fiu văzută în compania colegului meu, deși asta ar fi iscat cu siguranță zvonuri nefondate. Problema mea cea mai mare este aspectul dezolant pe care îl am, iar eu nu am mai avut niciodată o apariție atât de josnică. Cu toate astea, sunt plăcut impresionată însă de faptul că Fabian nu se rușinează cu mine în public. Ba chiar mi-a ținut mâna până am urcat în mașină, apoi din parcare până ne-am așezat la masă, iar asta chiar îmi topește inima. După zâmbetul pe care îl etalează aș putea crede chiar că se bucură de compania mea, iar pentru mine este ceva nou. Chiar și faptul că și-a deschis primii doi nasturi de la cămașă și că și-a suflecat mânecile îmi dovedește că este relaxat. Cu puținele ocazii când ieșeam în oraș cu Marco, el îmi dovedea de fiecare dată că mă simte ca un junghi în coastă. Niciodată nu a părut că s-ar simți relaxat alături de mine, cu atât mai puțin mândru să mă aibă alături de el, cu excepția începuturilor foarte îndepărtate. Conversațiile noastre erau minime, despre lucruri aleatorii, dar întotdeauna se terminau cu certuri din pricina punctelor de vedere diferite. El nu este genul să accepte o idee care o contrează pe a lui! Și pentru a evita pe cat de mult certurile, ajungeam să îmi păstrez propriile păreri pentru mine, iar lui să îi spun ceea ce dorea să audă. Acum, văzându-mă într-un loc public, cu ceaiul aburind în față și, în ciuda recentelor întâmplări, relativ relaxată, mă întreb: “Ce s-a întâmplat de fapt cu mine? Abandonul lui Marco a fost de fapt schimbarea în bine pentru care am tot facut incantații?” “Îți place atmosfera de aici? Te ajută să te reculegi?” întrebarea lui Fabian m-a scos instant din gândurile mele. “Da, chiar este plăcut!” i-am răspuns sincer, cu vocea plină de recunoștință. Chiar apreciez mult că îmi este alături și nu mă lasă să lupt singură cu drama mea! “Știi, ca orice om normal, am și eu momentele mele de decădere, când simt că nimic nu-mi merge bine și că astrele se tot încăpățânează împotriva mea! Când mă simt deprimat, vin aici, mă așez tot la această masă, îmi servesc micul dejun și mă gândesc ce trebuie să schimb pentru a-mi fi mai bine…” s-a destăinuit Fabian pe un ton care ascunde emoții mixte. “Mă surprinde cu adevărat să aflu că și tu ai perioade depresive! Deși bine, e mult spus în cazul tau! Dar chiar și așa, te văd mereu zâmbitor și plin de viață!” i-am spus privindu-l în ochi, pentru a-l lasă să vadă că sunt foarte sinceră față de el. “Am și astfel de perioade, dar da, în general îmi place să am energie pozitivă de transmis celor din jur” și chiar asta face întotdeauna. “Și vii des aici? Bănuiesc că da, căci toate ospătărițele par să te cunoască și să te soarbă din priviri!” am râs sec. Observasem lucrul acesta imediat c*m am intrat în cafenea. “Le-am surprins privindu-te dezamăgite când mă țineai de mână!” Fabian a râs. De ce râde? Am spus ceva nepotrivit? “Nu știam că ai un simț al observației atât de dezvoltat încât să bagi de seamă modul în care mă privesc pe mine fetele de aici!” mi-a zâmbit larg și apoi și-a îngustat ochii privindu-mă într-un mod pe care nu l-am putut descifra. Aș putea spune că am citit un licăr de entuziasm în privirea lui. Dar de ce ar fi entuziasmat? “Ăăăă…probabil că încerc să mă distrag de la ale mele…” i-am răspuns bâlbâindu-mă, privind ceaiul meu de iasomie. Adevărul este că nici eu nu știu c*m de am putut observa reacția fetelor. Este clar că nu le-a plăcut să îl vadă cu mine de mână. Probabil că sunt toate îndrăgostite de el? Arăta totuși atât de bine! Are un chip frumos conturat, perfect bărbătesc, un zâmbet care topește ghețari și în plus, este o companie foarte plăcută! “Poate că ești un pic geloasă?” m-a luat brusc prin surprindere cu această întrebare. M-am înecat cu ceaiul și am simțit c*m plămânii mei se descompun în lipsa oxigenului.
Free reading for new users
Scan code to download app
Facebookexpand_more
  • author-avatar
    Writer
  • chap_listContents
  • likeADD